Emil Boc a votat. Ce a remarcat în cartierul său
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Emil Boc
Emil Boc
Emil Boc a votat alături de soția sa.

„Aceste alegeri, dincolo de dimensiunea lor internă, sunt despre viitorul Europei, despre viitorul României în UE. Am votat pentru cei care pot asigura cu demnitate parcursul european al României, am votat cu cei care pot asigura continuitatea proiectului european și consolida UE. De asemenea, am dat un vot pentru consolidarea statului de drept și a independenței justiției în România, cu alte cuvinte am dat un vot pentru viitorul demn al României. Am votat la ambele alegeri, atât pentru PE, cât și pentru referendum", a spus, duminică, Emil Boc.

„Dacă nu participăm atunci când se iau aceste decizii majore despre viitorul nostru, după aceasta este foarte greu să corectăm. Îi invit pe toți astăzi, mai ales că este o zi frumoasă, să iasă la vot, fiind, se pare, cea mai mare participare pe care am văzut-o pe la mine prin cartier de când particip la alegeri”, a mai declarat acesta.

13 formaţiuni politice şi 3 candidaţi independenţi - în cursa electorală pentru un loc în Parlamentul European

În confruntarea electorală au intrat candidaţi din partea PSD, Alianţa 2020 USR PLUS, Partidul Pro România, UDMR, PNL, ALDE, Partidul PRODEMO, PMP, Partidul Socialist Român, Partidul Social Democrat Independent, Partidul România Unită, UNPR, Blocul Unităţii Naţionale - BUN. În competiţie sunt şi trei candidaţi independenţi - Gregoriana-Carmen Tudoran, George Nicolae Simion şi Peter Costea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel