Emeric Imre, concert în grădina MNLR
Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la un nou concert în Grădina MNLR, joi, 5 septembrie 2019, de la ora 19.00, la sediul din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8, de data aceasta invitat fiind Emeric Imre.
Unul dintre cei mai îndrăgiți interpreți de muzică folk, un artist profund, care compune piese destinate sufletului, fire poetică, Emeric Imre se distinge prin tot ceea ce face. S-a născut la începutul anului 1965, mama lui fiind jumătate româncă, jumătate poloneză, iar tatăl, jumătate maghiar, jumătate evreu. La îndemnul acestuia din urmă Emeric Imre s-a îndreptat spre muzică, începând să studieze vioara din clasa I. A fost, de asemenea, mare iubitor de fotbal, practicând acest sport timp de nouă ani. La antrenamente se ducea cu vioara sub braț. A renunțat la o carieră sportivă în favoarea muzicii.
În clasa a VIII-a s-a îndrăgostit de chitară. A ascultat „Eșarfă în dar" a lui Mircea Baniciu și s-a atașat definitiv de muzica folk. Prezent în cadrul Cenaclului „Nicolae Tăutu" al Casei Armatei din Cluj, unde se cânta folk, se făcea pantomima, umor și poezie, avea să-i cunoască aici pe Sorin Lăcătuș, Jean Emanuel Anton, Iosif Szabo, Călin Nemeș, Ioan Gyuri Pascu, Didi Ivănescu. În 1984, a debutat la Cenaclul Flacăra, împreună cu grupul Notorius. Euforia scenei a fost curmată de efectuarea stagiului militar la o unitate din Timișoara. Abia în 1992 avea să reia activitatea alături de Cenaclul Flacăra, cu turnee și concerte în întreaga țară. Din 2000, Cenaclul și-a închis porțile definitiv.
Una din satisfacțiile artistului
Folkul înseamnă spontaneitatea creaţiei, responsabilitatea interpretului compozitor. „Profesionalismul nu e doar tehnică, e mai degrabă o atitudine faţă de muzică, de actul artistic, capacitatea de a descoperi sensuri noi în ceea ce cânţi, mereu şi mereu, de fiecare dată când urci pe scenă. Cu sensibilitate, redescoperi, zi după zi, frumosul şi esenţa vieţii, cu bucurii, miracole şi tot ce-ți este dat. Încă mă consider la început, am multe de făcut şi mă simt bucuros şi tânăr. Sunt atâtea bătălii frumoase de dus pe tărâmul muzicii, al iubirii şi a tot ceea ce înseamnă evoluţie. Mulţumesc, oamenilor care cred în muzica noastră, a celor ce trudim să menţinem importanţa de a cânta pe viu!", mărturisește Emeric Imre.
Una din satisfacțiile artistului este faptul că „există o tânără generație care are nevoie de muzica folk". Emeric Imre a lansat patru albume – „Nebun de alb" (2006), „Târziu" (2012), „Iarna mea cu ochii mari" (2014) și „Jocul vieții" (2018) și susține nenumărate concerte în toată țara."
Intrarea este liberă, în ordinea sosirii, în limita locurilor disponibile, anunță organizatorii într-un comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News