Emeric Enei va fi operat pe inimă
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
ienei
ienei

Fostul antrenor al echipei naţionale şi al echipei Steaua, Emeric Ienei, a fost internat, vineri seară, la Institutul Inimii "Nicolae Stăncioiu" din Cluj-Napoca, iar medicii iau în calcul varianta de a-l opera, în funcţie de rezultatul investigaţiilor medicale la care a fost supus.

Directorul medical al Institutului Inimii "Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca, Radu Căpâlneanu, a declarat, sâmbătă, că în cazul lui Ienei se va face "ce trebuie".

"Fostul antrenor Emeric Ienei a fost internat, vineri seară, la Institutul Inimii. I se fac investigaţii medicale, iar, dacă este cazul, va fi operat. Nu pot să spun diagnosticul cu care a fost internat, dar pot să spun că în acest caz se va face ce trebuie", a spus Căpâlneanu.

Emeric Ienei s-a născut la 22 martie 1937. El a fost antrenorul care a câştigat alături de Steaua Cupa Campionilor Europeni în 1986. De asemenea, a fost selecţionerul României la turneul final al Cupei Mondiale din 1990 şi al Campionatului European din 2000.

Și fostul ministru Valeriu Tabără a suferit o operație pe inimă.

Medicii i-au făcut lui Valeriu Tabără un triplu by-pass. Fostul deputat de Timiş a suferit un preinfarct acum câţiva ani.

Operaţia a fost efectuată de profesor doctor Marian Gaşpar şi a decurs fără complicaţii.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel