Data publicării:
EMA, în România. Iohannis, ultimatum pentru Guvern: Nu cândva, ci ACUM!
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) se pregăteşte să se relocheze din Londra, după votul britanicilor în favoarea ieşirii din Uniunea Europeană. Astfel, sediul EMA se va muta în altă ţară membră. Klaus Iohannis a vorbit despre posibila mutare în România.
"Agenția Medicamentului este mare, are 1.000 de oameni, de specialiști. Prima condiție, indiferent de ce discutăm politic, este ca statul respectiv trebuie să ofere un sediu. Guvernul României va trebui cu maximă celeritate, dacă dorește această agenție, să identifice un sediu care poate fi pus la dispoziție nu cândva, ci acum! În această toamnă! Este primul pas.
VEZI ȘI: Sediul EMA, decizie la Consiliul European. Cea mai mare agenție UE, în România
Al doilea pas este să fim deschiși la negocieri pentru condițiile pe care le oferim acestor oameni. Abia atunci putem, ușor-ușor, să intrăm într-o competiție. Vor fi criterii politice, dar criteriile hard, de logistică, sunt deja clare și dacă nu putem oferi așa ceva, mă tem că șansele vor fi foarte mici. Nu am auzit ca Guvernul să fi identificat un sediu pentru a putea fi oferit. Guvernul trebuie să facă aceste demersuri", a zis Klaus Iohannis la Bruxelles.
[citeste si]
Cu aproape 900 de angajaţi, un buget de 322 milioane de euro pe an şi totodată capabilă să strângă anual 36.000 de experţi la reuniunile sale, Agenţia Europeană a Medicamentului este cea mai mare instituţie UE găzduită în prezent de Marea Britanie şi o ţintă atractivă pentru mai multe oraşe de pe continent.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News