Data publicării:
Elveția respinge covârșitor proiectul Verzilor: Voiau respectul pentru limitele naturale ale planetei, în Constituție

Un procent semnificativ a respins varianta asumării, în Constituție, a respectului pentru limitele naturale ale planetei.
Elvețienii au respins, astăzi, cu o majoritate covârșitoare, o inițiativă a ecologiștilor, prin care se urmărea să fie înscris în Constituția țării respectul pentru limitele naturale ale planetei.
Referendumul ”pentru o economie responsabilă în limitele planetei” a fost respins cu 70%, potrivit unei prime proiecţii a institutului gfs.bern, citează Agerpres.
Votul negativ se plasează la 60%
Acest rezultat nesurprinzător confirmă ultimele sondaje de opinie, care plasează votul negativ la 60%, o cifră mai mare decât în sondajele anterioare.
Textul, iniţiat de Partidul Tinerilor Verzi şi susţinut de stânga, şi-a ancorat propunerile în conceptul de "limite planetare" ca mijloc de combatere a crizelor de mediu.
Ambiţia proiectului era de a înscrie în Constituţia elveţiană respectarea limitelor naturale ale planetei, care urmau să fie stabilite în mod ştiinţific şi să indice până unde poate merge umanitatea fără a risca destabilizarea ireversibilă a Pământului.
Guvernul federal, partidele burgheze şi mediul de afaceri s-au opus ferm acestui text, care, în opinia lor, mergea prea departe şi punea în pericol economia, considerând în acelaşi timp că planurile actuale de combatere a schimbărilor climatice erau suficiente.
"A existat o campanie a adversarilor care se opuneau oricărei schimbări. Acceptarea ar fi fost o ocazie pentru Parlament de a căuta noi idei pentru a lega ecologia şi accesibilitatea socială", a declarat Margot Chauderna, copreşedintă a Tinerilor Verzi
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News