Elveția raportează: Aproximativ 49 miliarde de dolari, o parte din activele rusești înghețate în țara alpină
Data publicării:
Autor: Elena Didila
WhatsApp
Foto Ilustrativ Pixabay
Foto Ilustrativ Pixabay
Autoritățile elvețiene au declarat joi că au fost notificate cu privire la exista a 46,1 miliarde de franci (48,5 miliarde USD) în active deținute de cetățeni și entități ruși din țara alpină.

Autoritățile elvețiene au declarat joi că au fost notificate cu privire la 46,1 miliarde de franci (48,5 miliarde USD) în active deținute de cetățeni ruși și entități din țara alpină, de când sancțiunile au fost introduse la începutul acestui an, potrivit Financial Express.

Elveția, care nu este membră a Uniunii Europene, a aplicat sancțiunile UE împotriva Rusiei după invadarea Ucrainei de către Moscova în februarie.

Una dintre sancțiunile aplicate de Eleveția a fost interzicerea depozitelor de peste 100.000 de franci elevețieni de la cetățeni, companii sau organizații rusești.

Depozitele existente peste acest nivel trebuiau raportate Secretariatului de Stat pentru Afaceri Economice al Elveției până la începutul lunii iunie.

Secretariatul a spus că 123 de persoane sau entități din Elveția au raportat 7.548 de ”relații de afaceri” cu o valoare totală de 46,1 miliarde de franci. Alte 294 de ”relații de afaceri” cu aliatul apropiat al Rusiei, Belarus, valorau 400 de milioane de franci.

Persoanele care sunt cetățeni ai Elveției sau ai unei țări din Spațiul Economic European sau care dețin un permis de ședere temporară sau permanentă din una dintre aceste țări sunt scutite atât de interdicția privind noile depozite, cât și de obligația de raportare. Nici depozitele sub 100.000 de franci nu au trebuir să fie trebuie raportate.

Secretariatul a subliniat că ”nivelul depozitelor raportate... nu poate fi, prin urmare, echivalat cu suma totală a fondurilor de origine rusă deținute în Elveția”. Suma totală înghețată în Elveția , pâna la data de 25 noiembrie,  se ridica la 7,5 miliarde de franci în active financiare și 15 proprietăți.

Acestea sunt active deținute sau controlate direct de persoane, companii și organizații supuse sancțiunilor legate de războiul din Ucraina. 

Citește și:

Oficialii UE o contrazic pe Ursula von der Leyen: Miliardele rusești confiscate nu pot fi date Ucrainei. Acestea aparțin tuturor statelor membre

Miercuri, Ursula Von der Leyen promitea că Moscova va plăti pentru reconstrucția Ucrainei ”cu fondurile înghețate ale oligarhilor și activele băncii sale centrale”. La câteva ore după declarație președintelui CE, mai mulți oficiali ai UE au contrazis afirmațiile acesteia.

Anunțul de ieri al președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ar fi dat speranță Guvernului de la Kiev, care cere de luni de zile să aloce Ucrainei activele înghețate oligarhilor ruși și Băncii Centrale a Moscovei.

”Rusia trebuie să plătească pentru crimele sale oribile”, a tunat von der Leyen, înainte de a garanta că ”împreună cu partenerii noștri, vom face Rusia să plătească pentru devastările pe care le-a provocat cu fondurile înghețate ale oligarhilor și activele Băncii sale centrale”. 

Cu toate acestea, la câteva ore după anunțul lui von der Leyen, Comisia a publicat un document de opinie privind utilizarea activelor înghețate pentru a sprijini reconstrucția Ucrainei. Documentul a clarificat toate obstacolele legale în calea confiscării și reutilizarii bunurilor rusești.

”Înghețarea bunurilor în temeiul măsurilor restrictive ale UE nu poate fi considerată un prim pas către confiscare”, arată clar documentul întocmit de oficialii europeni. Potrivit Europa Today, pentru ca bunul sechestrat să fie donat unei utilități sociale, în speță pentru reconstrucția țării invadate, este nevoie de condamnarea unui judecător. Dar pentru ce crimă?... Citește mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel