Eliminare GRATUITATE la tren pentru studenți. Silvian-Emanuel Man (Liga Studenților Iași): E aberant, vor fi efecte DURE
Silvian-Emanuel Man, președintele de onoare al Ligii Studenților Iași, a oferit un interviu, în exclusivitate pentru DC News, privitor la eliminarea gratuității la tren de către Guvernul Florin Cîțu.
În declarațiile de presă susținute pe 10 februarie 2020, premierul Florin Cîțu a anunțat că studenții nu vor mai avea gratuitate pe trenuri, ci doar o reducere de 50%:
”În ceea ce privește gratuitatea introdusă de PSD, pentru transportul pentru studenți, se modifică și se revine la 50%. Eu nu văd aici un capăt de țară și m-am uitat și la restul Europei și aș vrea să dau câteva exemple din țări dezvoltate, țări cu putere financiară mai mare. Austria, studenții au reducere de 60%, iar dacă aceștia călătoresc în grup, adulții însoțitori călătoresc gratuit. Elevii și ucenicii au gratuitate în schimbul unei taxe de 19,60 Euro pe an. Belgia, studenții au până la 50% reducere putând să aleagă dintr-o gamă largă de oferte”, a declarat premierul Florin Cîțu (mai multe detalii AICI).
Silvian-Emanuel Man, președintele de onoare al Ligii Studenților din Iași, a oferit un interviu, în exclusivitate pentru DC News, privitor la eliminarea gratuității la tren de către Guvernul Cîțu:
„Este aberant că actuala coaliție de guvernare a reluat obsesia lui Eugen Orlando Teodorovici de a fi eliminată gratuitatea la transportul feroviar, punându-și în cap toți studenții. Eliminarea beneficiilor de care se bucură studenții este prezentată ca „soluție” la deficitul bugetar, deși multe alte probleme nu au fost rezolvate: pensiile speciale, instituțiile supradimensionate și neperformante etc.
Chiar și dintr-o perspectivă de dreapta, liberal-clasică și libertariană, este absurd să susții că eliminarea gratuității de care se bucură studenții ar duce la un grad mai mare de dezvoltare a țării și a situației învățământului superior, făcând comparații cu alte țări europene. Liga Studenților (LS IAȘI) a realizat în 2019 o analiză în care a prezentat toate beneficiile de care se bucură studenții în toate țările membre UE, dar și în celelalte state de pe continent. În țările care au reduceri de sub 75% există sisteme eficiente de burse și de măsuri de sprijin social pentru studenți, reducerile pentru transport feroviar nefiind o necesitate. În România situația este diferită, iar acest beneficiu acoperă multe lipsuri pe care le au studenții, dar de care guvernanții nu se preocupă“, apreciază tânărul.
Alte soluții, având în vedere contextul de criză economică?
„Impactul bugetar al gratuității pe cale ferată pentru studenți este foarte redus, fiind de 0,0189% din PIB în 2018, de 0,025% în 2018, de 0,025 în 2019 (anul în care s-au dat cele mai multe subvenții de până acum), respectiv de 0,012% din PIB în 2020. Raportat la proiecția PIB-ului pentru 2021, cheltuielile vor fi de aproximativ 0,02%. Această măsură este și trebuie considerată o investiție în educație, o formă de susținere a studenților și totodată un pas firav spre realizarea obiectivul asumat prin Pactul Național pentru Educație din 2008 de a fi crescută finanțarea educației la 6% din PIB. Dacă alăturăm aceste proporții procentului din PIB acordat educației, care în 2020 a fost aproximat la 2,7 sau 2,8%, vedem că reprezintă de fapt o investiție mică, dar necesară în viziunea studenților, în învățământul superior, fiind o formă de reală de sprijin pentru toți studenții“, a precizat Silvian-Emanuel Man.
Studenții care fac naveta din localități limitrofe centrului universitar. Se putea găsi o soluție pentru aceștia?
„Orice soluție care leagă acordarea beneficiului de adresa de domiciliu sau de reședință va genera probleme birocratice care nu vor putea fi gestionate de nicio instituție și care vor îngrădi, de fapt, dreptul studenților la transport subvenționat. Mai mult, măsura îi discriminează pe studenții care nu au o gară feroviară în localitatea de domiciliu sau au domiciliul în centrul universitar în care studiază, dar care au nevoie de transport gratuit în vederea deplasării pentru rațiuni de cercetare sau de practică. În niciun stat membru al UE nu există o astfel de limitare. Dacă ne referim strict la localitățile limitrofe, atunci în mod evident ar trebui menținută gratuitatea cel puțin pentru trenurile regio (personale), care opresc în fiecare gară sau haltă, însă repet, este greșit să se asume că studenții au de călătorit doar între domiciliu și localitatea de studiu“, e de părere tânărul.
Principalele avantaje ale gratuității la tren
„În primul rând a crescut mobilitatea tinerilor în interiorul țării și i-a încurajat să-și descopere propria țară. Măsura a venit în sprijinul studenților care preferă să facă naveta decât să stea în chirie, din motive financiare. Totodată, susține foarte mult studenții care se deplasează din rațiuni de cercetare la arhive, biblioteci, institute și laboratoare sau baze de cercetare care sunt în alte localități, precum și transportul acestora spre destinațiile de practică și susținut foarte mult studenții aflați în schimburi de experiență. În sistemele de burse din străinătate avem așa zisa „travel allowance”, o parte din bursă care poate fi folosită pentru cheltuieli de transport. Statul român, prin măsura gratuității transportului pe care ferată, a dat de fapt o formă de bursă oricărui student, ca o formă de stimulent. Trebuie să recunoaștem mai ales rolul acestei măsuri în combaterea abandonului universitar. Eliminarea ei va avea efecte dure asupra studenților, care și așa nu au fost susținuți nicicum de către autorități în perioada stării de urgență și a stării de alertă. Foarte mulți au trebuit să investească în tehnologie și au fost afectați financiar pe fondul restricțiilor impuse de autorități. Pentru studenți nu s-a gândit nimeni la măsuri de susținere, iar menținerea gratuității i-ar ajuta foarte mult“, a conchis tânărul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News