Data publicării:

Elicopterele MAI intervin pentru stingerea incendiilor din Bucegi

Autor: Teodorescu Laura | Categorie: Arhiva
WhatsApp
incendiu Masivul Bucegi
incendiu Masivul Bucegi

Două elicoptere ale Inspectoratului General de Aviaţie din Ministerul Administraţiei şi Internelor, intervin pentru a stinge incendiile din Masivul Bucegi.

Reprezentanții ISU Prahova au solicitat Inspectoratului General de Aviaţie, intervenția elicopterelor, la care pot fi ataşate dispozitive cu apă, pentru a stinge incediul, însă li s-a răspuns că niciunul nu este funcțional, unul fiind defect, iar celălalt fiind trimis într-o altă țară.

Incendiul a izbucnit, în urma unui trăsnet, la altitudinea de 1700 de metri în Masivul Bucegi, pe un teren care aparţine Casei Regale a României şi care se află în administrarea Romsilva.

Potrivit comunicatului de presă MAI, suprafaţa afectată este inclusă într-o arie naturală protejată, de interes european şi în rezervaţia naturală Abruptul Prahovean, rezervaţie de interes naţional.

Peste o sută de persoane - pompieri, jandarmi, reprezentanţi ai Gărzii de Mediu, salvamontişti, angajaţi ai Parcului Natural Bucegi şi ai Direcţiei Silvice Prahova, precum şi voluntari - sunt implicate în acţiunea de localizare şi lichidare a incendiului. De asemenea, un avion privat trebuia să intervină duminică, însă operațiunea a fost amânată deoarece avea nevoie de aprobări.

La această oră, focul arde mocnit, potrivit reprezentanților ISU, pericolul persistând din cauza vântului care se întețește.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel