Elicoptere H145 Airbus, comandate de Germania
Data publicării:
Autor: Darius Muresan
WhatsApp
Biroul Federal pentru echipamente, informații și suport in-service ale Forțelor Armate germane - Bundeswehr (BAAINBw) a comandat șapte elicoptere H145 care vor înlocui flota uzată de elicoptere Bell UH-1D folosite în misiuni de căutare și salvare.

Aparatele vor fi livrate în 2020 către bazele Niederstetten, Holzdorf și Nörvenich. Airbus Helicopters va oferi și serviciile de logistică, reparații și mentenanță a elicopterelor.

„Suntem mândri că am primit o nouă comandă de la Bundeswehr pentru familia noastră H145. Aceasta va contribui la standardizarea flotei de elicoptere ușoare a Bundeswehr", a spus Wolfgang Schoder, Vicepreședinte executiv pentru programe privind elicopterele ușoare și programe guvernamentale la Airbus Helicopters. „Elicopterele operate deja de Bundeswehr și-au demonstrat nivelul ridicat de disponibilitate operațională și vedem din partea familiei H145, care este flexibilă și de încredere, mult mai multe posibilități de a îndeplini o gamă largă de misiuni, din toate zonele forțelor armate.

Potrivit unui acord semnat cu Ministerul Federal al Transporturilor, Bundeswehr îndeplinește și misiuni de căutare și salvare în cazul accidentelor aviatice pe teritoriul Germaniei. Prin urmare, Bundeswehr are în permanență pregătită o flotă de elicoptere pentru misiuni de căutare și salvare; aceste elicoptere sunt utilizate și în operațiuni de gestionare a unor dezastre la nivel național. Modelul Bell UH-1D utilizat în acest moment de Bundeswehr a intrat în serviciu la începutul anilor 1970.

Caracteristici

Printre alte caracteristici, elicopterele H145 LUH SAR (Light Utility Helicopter Search and Rescue) sunt echipate cu camere și lumini de căutare de înaltă performanță, transmițătoare de localizare ale sistemelor de urgență și o suită întreagă de sisteme medicale, instrumente de ridicat și cârlige de transport, care pot fi folosite de exemplu pentru a transporta rezervoare folosite la stingerea incendiilor.

H145M, versiunea militară a H145, este un elicopter ușor cu două motoare, testat și utilizat, care a fost livrat pentru prima dată Bundeswehr-ului în 2015, fiind comandat ulterior și de către Serbia, Ungaria, Tailanda și Luxembourg. Disponibilitatea pentru misiuni a elicopterelor H145M aflate deja în serviciu este de peste 95%.

În Laupheim, Bundeswehr operează 15 H145M drept elicoptere ușoare de suport pentru forțele speciale. Piloții de elicopter din toate ramurile forțelor armate se antrenează pe H135, „sora mai mică" a lui H145.

Dotat cu 2 motoare Safran Arriel 2E, H145 este echipat cu sistemul digital de control total al motorului (FADEC) și avionică digitală Helionix. Acesta include un autopilot de înaltă performanță pe 4 axe, crescând așadar nivelul de siguranță și munca efectuată de pilot. Amprenta fonică redusă a H145 face ca elicopterul să fie cel mai silențios din clasa sa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel