Elicopter militar, prăbușit pe o casă. Patru morți, printre care un copil
Un elicopter al Forţelor Aeriene din Zimbabwe s-a prăbuşit, vineri, pe o casă, informează Reuters.
Trei membri ai echipajului şi un copil au murit după ce elicopterul s-a prăbuşit pe o casă din Arcturus, o zonă agricolă, la aproximativ 30 de kilometri est de capitala Harare, au spus Forţele Aeriene într-un comunicat.
Elicopterul se afla într-o misiune de antrenament, cu doi piloţi şi un tehnician, când a dispărut pe radar.
„Suntem profund întristaţi de această pierdere”, a declarat mareşalul Elson Moyo.
Pe reţelele sociale au apărut videoclipuri cu părţi carbonizate ale elicopterului şi forţele de securitate care investigau zona.
Forţele aeriene din Zimbabwe se plâng că elicopterele şi avioanele de luptă sunt vechi, dar nu au reuşit să cumpere altele noi din cauza sancţiunilor impuse de ţările occidentale, relatează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News