Elicopter american din Războiul din Vietnam, prăbuşit. Şase persoane au murit
Şase oameni au murit după ce elicopterul în care se aflau s-a prăbuşit. Aeronava zburase şi în Războiul din Vietnam.
Un elicopter din epoca războiului din Vietnam s-a prăbuşit pe un drum rural din Virginia de Vest, iar toate cele şase persoane aflate la bord au murit, în timpul unei reuniuni anuale a pasionaţilor de elicoptere.
Administraţia Federală a Aviaţiei din SUA a declarat că este vorba despre un elicopter Bell UH-1B "Huey".
Toate cele şase persoane aflate la bord au murit, a declarat Ray Bryant, şeful de operaţiuni al autorităţii serviciului de ambulanţă de urgenţă din Logan County. Elicopterul s-a prăbuşit pe vreme senină pe un drum din apropierea aeroportului local, a precizat acesta, relatează AP, conform Mediafax.
"Întreaga cabină a luat foc", a declarat Bryant într-un interviu telefonic joi.
"A fost recunoscut de primii respondenţi ca fiind un elicopter din această zonă, deoarece îl vedem des", a spus el.
"Unul dintre ultimele de acest tip care încă mai zboară"
Accidentul a avut loc în timpul unei reuniuni anuale pentru pasionaţii de elicoptere la MARPAT Aviation din Logan.
În timpul evenimentului, vizitatorii puteau să se înscrie pentru a pilota elicopterul istoric, descris de organizatori ca fiind unul dintre ultimele de acest tip care mai zboară.
Elicopterul a fost pilotat de Compania 114 de elicoptere de asalt, "Cavalerii cerului", în Vinh Long, Vietnam, în cea mai mare parte a anilor 1960, potrivit MARPAT. După ce Huey s-a întors în SUA în 1971, precizează site-ul, el a fost prezentat în filme precum "Die Hard", "The Rock" şi "Under Siege": Dark Territory".
O aeronavă Antonov An-2 a dispărut în mod misterios deasupra Rusiei
Potrivit Newsweek avionul în cauză transporta trei persoane și mărfuri. Avionul decolase din capitala republicii Yakutsk, situată la aproximativ 4.500 de mile est de Moscova, marți, la ora locală 6.30.
La bordul aeronavei, despre care agenția de presă Tass a raportat că aparținea unei organizații private, se aflau doi membri ai echipajului, un pasager și o tonă de marfă, au spus autoritățile.
Ministerul a spus că aeronava trebuia să aterizeze în districtul Kobyaysky din Yakutia ”dar nu a ajuns la ora stabilită și a dispărut de pe radar”.
Filiala regională a comisiei de investigație a Rusiei a declarat că o anchetă penală a fost lansată ”din cauza lipsei de informații” despre locația aeronavei.
Ancheta a fost declanșată în temeiul Articolului 263 din Codul Penal și va analiza dacă au fost încălcate regulile de siguranță a traficului aerian, a informat Interfax.
Între timp, serviciul de presă al companiei Polar Airlines din Yakutia a declarat pentru Interfax că unul dintre avioanele sale Antonov An-26 a decolat pentru a căuta aeronava dispărută. În căutare este implicat și un elicopter Mi-8.
Ministerul pentru Situații de Urgență a declarat că operațiunea de căutare a fost ”complicată de vizibilitatea slabă” cauzată de ceață și nori. ”Comisia interdepartamentală de aviație și-a început activitatea încercând să stabilească cauzele incidentului aerian”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News