"Experienţa ultimilor ani a arătat că numărul cetăţenilor care solicită paşapoarte este mai ridicat în această perioadă, comparativ cu restul anului. Pentru a putea gestiona un număr mai mare de cereri şi a reduce aglomeraţia de la ghişee, Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple din cadrul Instituţiei Prefectului - Judeţul Sibiu va avea program cu publicul între orele 08,30 şi 18,30, de luni până vineri", se arată într-un comunicat de presă, potrivit Agerpres.
Prezentarea la ghişee se face în baza programărilor online de pe site-ul www.epasapoarte.ro sau a bonurilor de ordine eliberate zilnic de aparatul cu sistem ticketing amplasat în incinta Serviciului.
Din 20 iulie au intrat în vigoare modificările aduse Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate la iniţiativa Ministerului Afacerilor Interne şi a Ministerului Afacerilor Externe, în contextul măsurilor luate pentru reducerea aglomeraţiei de la structurile de eliberare a paşapoartelor din ţară şi din străinătate.
Creșterea valabilității pașaportului simplu electronic
Principala noutate este creşterea valabilităţii paşaportului simplu electronic pentru persoanele de peste 18 ani, de la 5 la 10 ani.
De asemenea, se schimbă condiţiile de eliberare a paşaportului simplu temporar. Acesta se va elibera doar în situaţii obiective, în baza unor documente care justifică urgenţa deplasării, din motive familiale, de sănătate sau profesionale, care nu permit aşteptarea timpului necesar pentru eliberarea unui paşaport electronic. În astfel de cazuri, termenul de soluţionare a cererii de eliberare a documentului de călătorie temporar este de cel mult 3 zile lucrătoare.
Cetăţenii care nu doresc un paşaport simplu electronic sau nu pot prezenta documentele care să justifice urgenţa deplasării, vor primi paşaport temporar în termenul de eliberare a documentului electronic: maxim 30 de zile lucrătoare, în cazul cererilor depuse în ţară, şi cel mult 90 de zile lucrătoare pentru cererile depuse în străinătate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol