Elevii, alungați de la fumat cu extinctorul, de către directorul școlii - Video
Data publicării:
Autor: Irina Constantin
WhatsApp
Directorul unui liceu din Timișoara a fost filmat când alungă elevii fumătorii din curtea liceului cu extinctorul. 

Directorul liceului ”Jean Louis Calderon” din Timişoara spune că regretă gestul făcut din instinct. Întreaga scenă a fost filmată şi publicată pe reţelele de socializare. ”Directorul Liceului Calderon din Timișoara se crede jandarm și dispersează elevii care fumează cam așa”, este comentariul care însoțește imaginile.

Directorul liceului a pulverizat substanţă dintr-un extinctor înspre o parte din elevii liceului aflaţi la fumat în curtea şcolii. 

Directorul liferului a declarat, la Digi 24, că marți a fost exercițiu de evacuare, în care reprezentanții ISU au explicat elevilor cum să se comporte inclusiv în zona de fumat.

”Noi am rămas cu câteva cadre didactice pe terenul de fotbal și cu ajutorul unui extinctor am făcut o mică demonstrație. În acel moment au venit spre noi câțiva elevi de la ciclul primar și câțiva dascăli și ne-au spus că ”uitați ce au învățat copiii noștri”. Am luat din instinct extinctorul și am pulverizat acea substanță. Regret gestul, dar a fost ceva de instinct, pentru că avem probleme deosebite pe zona de fumat. Cred că 50 - 100 de elevi ne fumează în școală”, a spus directorul Ion Ionici, potrivit Mediafax. 

Potrivit acestuia, la cabinetul medical nu s-a plâns nimeni că ar fi suferit. Dimpotrivă, directorul spune că a fost felicitat pentru gest de elevi, profesori și mai mulți părinți care l-au sunat, „pentru că sunt sătui de modul în care anumiți elevi se comportă la noi în școală, pe fumat".

 
 
 
Vezi această postare pe Instagram

Directorul Liceului Calderon din Timisoara se crede jandarm si disperseaza elevii care fumeaza cam asa????

O postare distribuită de Junimea (@juni.ro) peOct 1, 2019 la 12:12 PDT

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel