Data publicării:
Elevi geniali, premiați de NASA, caută sponsori ca să meargă în Canada, la festivitatea de premiere
Un grup de elevi geniali din Constanța, premiați de NASA, agenția responsabilă cu programul spațial public al SUA, caută sponsori ca să meargă în Canada, la festivitatea de premiere, întrucât familiile lor nu-și permit acoperirea costurilor pentru biletele de avion și nici Ministerul Educației nu îi sprijină financiar.
Potrivit stirileprotv.ro, cinci eleve de clasa a 11-a, de la Liceul Ovidius din Constanța, au conceput o așezare spațială sub formă de ciupercă, din diferite materiale adunate de pe Marte sau Jupiter, ce ar putea găzdui 40.000 de persoane, aproape în aceleași condiții ca cele terestre.
Locuitorii ar putea controla întreaga tehnologie cu ajutorul unor brățări personalizate.
Cum arată partea întunecată a lunii. VIDEO lansat de NASA
Premianți NASA sunt și patru dintre colegii fetelor. "Avem o diviză de turism intergalactic, deoarece avem rute de transport cu Jupiter, avem baze pe Lună și pe Marte care sunt speciale pentru turism", a explicat Andre, premiant NASA.
Toți acești liceeni excepționali au obținut, de-a lungul anilor de studii, zeci de premii la olimpiade sau concursuri internaționale. Vor să devină cercetatori, astronauți, medici sau ingineri.
Însă iau în calcul să-și continue studiile în străinătate, mai ales după ce au aflat că Ministerul Educatiei nu îi sprijină ca să ajungă la premierea NASA, care va avea loc în luna mai, la Toronto, în Canada.
Copiii provin din familii modeste care nu-și permit să acopere costurile unui drum până în Toronto: un bilet costând circa 1500 de dolari.
Elevii își mai pun speranța doar în oamenii de afaceri generoși, care înțeleg importanța lucrărilor create de ei și vor să se implice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News