Programul Masa Caldă. Valoare pachet alimentar
Preşedintele organizaţiei judeţene Botoşani a Partidului Social Democrat (PSD), senatorul Doina Federovici, a anunţat, marţi, printr-un comunicat de presă, că datorită suplimentării financiare a fondurilor pentru programul social de acordare a rechizitelor şcolare a crescut numărul elevilor din ciclul primar şi gimnazial care vor beneficia de ghiozdane şi materiale necesare pentru şcoală.
"În acest an şcolar, peste 12.500 de elevi din judeţul Botoşani primesc rechizite şi ghiozdane noi. Acest lucru nu reprezintă foarte mult, dar este un sprijin pentru familiile care nu îşi permit să cumpere în fiecare an aceste lucruri. Cel mai important este să reducem rata abandonului şcolar şi să le oferim un tratament egal tuturor elevilor, indiferent de mediul din care provin", a declarat Doina Federovici.
Totodată, senatorul PSD susţine că, urmare a aprobării în ultima şedinţă de guvern a modificărilor Ordonanţei de urgenţă privind continuarea Programului naţional "Masa caldă în şcoli", a fost majorată valoarea pachetului alimentar cu aproximativ 40%.
"Este bine că se continuă programul Masa caldă în şcoli şi în judeţul Botoşani, astfel că 879 de elevi de la Liceul cu Program Sportiv din municipiul Botoşani şi 656 de la Liceul Plopenii Mari din Ungureni vor beneficia zilnic de mâncare gătită. Scopul acestui suport îl reprezintă în primul rând formarea deprinderii la copii a unei alimentaţii sănătoase. În acelaşi timp, se urmăreşte reducerea migraţiei elevilor din unităţile de învăţământ din mediul rural către unităţile de învăţământ din mediul urban", a afirmat preşedintele PSD Botoşani.
Bugetul alocat programului a crescut de la 30,7 milioane de lei la aproape 46,7 milioane de lei, ceea ce a permis majorarea valorii pachetului alimentar de la 7 lei, cât prevedeau normele anterioare, la 10 lei/zi/beneficiar. Implementarea Programului-suport constituie una dintre măsurile de prevenire a părăsirii timpurii a şcolii în România, măsură prevăzută şi în Programul de Guvernare al coaliţiei PSD+ALDE.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News