Elena Udrea va candida la Neamţ, Ungureanu şi Neamţu, la Arad
Fostul președinte al PDL București, Elena Udrea, va candida în Colegiu 4 din județul Neamț, unul dintre cele mai mari din acest județ. Președintele Forței Civice, Mihai Răzvan Ungureanu și președintele Noii Republicii, Mihail Neamțu, au rămas pentru a candida în colegii din Arad.
Elena Udrea a confirmat pentru De Ce News că s-a decis să candideze pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie pentru Camera Deputaților, în Colegiul 4 din județul Neamț, colegiu ce include municipiul Roman și comuna Ion Creangă cu satele Ion Creangă, Avereşti, Izvoru, Muncelu, Recea şi Stejar.
Președintele PDL, Vasile Blaga a declarat, joi, că Mihai Răzvan Ungureanu şi Mihail Neamţu vor candida la Arad. De asemenea, Blaga a mai spus că listele vor fi gata astfel încât să fie depuse până pe 22 octombrie la BEC.
Listele de candidaţi ai ARD urmează să fie analizate de Comisia de etică condusă de Monica Macovei, Blaga precizând că foarte multe dosare au plecat spre această comisie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News