"Ieşirea de ieri a procurorului-şef DNA, Laura Codruţa Koveşi, prin care l-a exonerat şi mângâiat pe frunte pe Vasile Blaga devoalează, de fapt, protecţia de care se bucură liderii PNL şi apropiaţii noului Preşedinte în această perioadă. Practic, aceştia sunt imuni pentru că este nevoie de ei în vederea schimbării majorităţii parlamentare.
CITEȘTE ȘI: Elena Udrea, un nou atac împotriva denunțătorilor săi
Am putea fi de acord cu declaraţia doamnei Koveşi că denunţurile nu erau suficiente dacă nu exista o fractură logică evidentă şi pentru un copil de clasa întâi: pe baza denunţurilor făcute în care se aminteşte de Vasile Blaga şi alţi lideri PNL, în cazurile lui Dorin Cocoş şi Gabriel Sandu s-a dispus arestul la domiciliu în dosarul Microsoft. Semn că procurorii au crezut în veridicitatea declaraţiilor şi au probe în acest sens. Mai ales că Dorin Cocoş a prezentat conturi şi facturi concrete în sprijinul spuselor sale.
Mai mult decât atât, în cazul Elenei Udrea, s-au luat decizii impuse de conducerea DNA chiar dacă existau doar denunţuri apărute din senin şi doar pe ultima sută de metri a anchetei. Deci, argumentul doamnei Koveşi nu stă în picioare.
Ca să fie foarte clar, Elena Udrea nu se bate şi nu atacă instituţiile statului: SRI, DNA sau Înalta Curte. Din contră, procurorii şi judecătorii sunt oameni în care fostul ministru are încredere că vor proceda şi acţiona corect. Singura observaţie este că poate ar fi nevoie de ceva mai mult curaj în aplicarea legii.
CITEȘTE ȘI: Elena Udrea, mesaj pe Facebook. De ce Blaga, Videanu, Anastase și Berceanu sunt liberi?
Lupta Elenei Udrea este cu şefii a două instituţii: Laura Codruţa Koveşi şi Florian Coldea, care exercită puterea în România de o manieră ocultă.
Elena Udrea nu este şi nu va fi vreodată o victimă. Cine încearcă să o prezinte ca pe un om înfrânt greşeşte amarnic. Ea este însă o ţintă evidentă şi evoluţiile din dosarele sale (inclusiv informaţiile apărute ieri în presă) dovedesc cu vârf şi îndesat acest lucru.
#AdevărulFărăCătuşe
Echipa de comunicare", este textul apărut pe contul de Facebook al Elenei Udrea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- UPDATE: Dan Vîlceanu ar fi vrut să-l muște de față pe Florin Roman (VIDEO) / Scandal în Parlament. Florin Roman îl acuză pe Dan Vîlceanu că l-ar fi lovit cu genunchiul în nas
- Se schimbă vremea în București. Furtuni în Capitală. ANM anunță averse și descărcări electrice/ Cod Galben în jumătate din țară
- Vacanțe în Turcia doar cu buletinul. De când se aplică măsura și ce spun românii
- Sondaj alegeri București. Ce altceva mai arată topul ”încrederii”. Cine sunt necunoscuții și cine conduce topul neîncrederii, cu 47%
- România trebuie să evite de urgență mediocritatea, atenționează prof. Păun: Studentul o să zică ”de ce să iau o diplomă la Cluj când o pot lua de la Viena?”
- Dosare grele cu angajați din administrația locală. Cms. Neagu Claudiu: Cum spală banii caracatița economico-financiară / video
- ”Cel mai sărac județ din țară”. Gâdea: M-a durut și mă doare când se vorbește urât
- Sfinții Constantin și Elena, 21 mai 2024. Ce nu ai voie să faci. Este păcat
- Ce gest a făcut Erdoğan când s-a reîntâlnit cu Victor Ponta / video viral
- Învățământ dual în România ca-n Germania sau Elveția. Prof. Paraschiv arată mecanismul. Ce se întâmplă după ce agentul economic face solicitare de specialiști
- Cum ajung părinții să apeleze la meditații pentru copiii lor. Lider sindical: Nu profesorii sunt cei care nu-și fac datoria
- Șoferii nu vor mai avea cum să mintă după accident. UE a luat decizia și se aplică din 9 iulie
- Momente dificile pentru Balanță. Daniela Simulescu: Chiar și așa, amintiți-vă de momentele când ați reușit să o luați de la capăt