Data actualizării:
Data publicării:

Elena Udrea și Ioana Băsescu scapă de dosarul campaniei electorale a lui Traian Băsescu. S-au prescris faptele

Autor: Doinița Manic | Categorie: Politica
WhatsApp
S-au prescris faptele în dosarul campaniei electorale a fostului președinte Traian Băsescu.

S-au prescris faptele în dosarul campaniei electorale a fostului președinte Traian Băsescu, iar decizia este definitivă. Astfel, Ioana Băsescu și Elena Udrea au scăpat de procesul de corupție în care primiseră 5 ani de detenție cu executare, respectiv 8 ani.

Instanţa a dispus confiscarea sumei de 1,9 milioane lei de la Elena Udrea

De asemenea, au fost anulate toate condamnările primite de ceilalţi inculpaţi din dosar: Gheorghe Nastasia (fost secretar general al Ministerului Dezvoltări), care avea o pedeapsă de 6 ani în primă instanţă pentru luare de mită; Victor Tarhon (fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea), care primise la fond 4 ani cu suspendare pentru luare de mită; Ioan Silviu Wagner (director general al companiei Oil Terminal), condamnat în primă instanţă la 3 ani cu suspendare pentru delapidare.

Pe latură civilă, instanţa a dispus confiscarea sumei de 1,9 milioane lei de la Elena Udrea, transmite Agerpres.  În plus, Ioana Băsescu şi Ioan Silviu Wagner trebuie să plătească suma de 119.000 lei către partea civilă Oil Terminal SA.

Avocatul Elenei Udrea: Acuzațiile din dosar sunt absurde

Veronel Rădulescu, avocatul Elenei Udrea, a intervenit în direct la Realitatea Plus pentru a vorbi despre dosarul în care a fost achitat acum fostul ministru.

"A fost dispusă încetarea procesului penal, atât față de doamna Udrea, cât și față de doamna Băsescu, ca urmare a intervenirii prescripției, conform celor două decizii ale Curții Constituționale și deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție. Acum, din punct de vedere penal decizia este definitivă, au fost dispuse anumite sancțiuni pe natură civilă ca să spunem așa. Nu am reușit să comunic încă cu ele. Doamna Udrea a fost acuzată în dosarul respectiv de 6 fapte penale.

Din punctul meu de vedere toate acuzațiile fiind absurde, dar trecem peste părerea mea. Erau două infracțiuni d eluare de mită și 5 infracțiuni de spălare de bani. Acuzațiile din dosar sunt absurde. Una dintre infracțiunile de spălare de banj reprezenta banii pe care i-au luat de acasă să finanțeze campania referendum și deși am dovedind că sunt bani de la familia ei, se considera că era spălare de bai pentru că ar fi provenit dintr-o infracțiune pe care ar fi săvârșit-o după ce a dus banii respectivi de acasă. Acest exemplu poate fi completat cu toate celelalte. ", a spus Veronel Rădulescu.

Reamintim că Elena Udrea a scăpat recent de dosarul Hidroelectrica, după ce speța a fost închisă din cauza prescripției, în urma deciziei CCR. Momentan, Udrea se află în pușcărie fiind condamnată definitiv în dosarul Gala Bute la 6 ani de închisoare pentru luare de mită.

De ce erau acuzate Elena Udrea și Ioana Băsescu

Conform DNA, în cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală, care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală.

"Legătura dintre persoanele care obţineau banii pe cale nelegală şi prestatorii de servicii legate de campanie era realizată de inculpata Udrea Elena Gabriela. Aceasta conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidaţi şi, din această poziţie, coordona atât achiziţiile de servicii de campanie, cât şi persoanele care au acţionat ca intermediari pentru plăţile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societăţile prestatoare. Remiterea foloaselor infracţionale s-a disimulat prin contracte fictive încheiate cu firme care prestau în realitate servicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, tipărire de afişe, reclame publicate în mass-media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole şi prestarea de servicii de consultanţă", mai spune DNA.

Concret, în perioada octombrie - noiembrie 2009, Elena Udrea, care îndeplinea funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, l-a determinat Gheorghe Nastasia, secretarul general al ministerului, să ceară şi să primească suma de 918.864 lei de la reprezentantul unei societăţi comerciale (om de afaceri), în schimbul asigurării plăţii unor contracte pe care societatea respectivă le avea în derulare.

Contractele, în valoare de aproape 50 de milioane de euro, fuseseră încheiate cu autorităţi locale finanţate de Ministerul Turismului privind construirea de domenii schiabile şi telegondole, în cadrul programului "Schi în România".

Anchetatorii arată că, în cadrul acestui program, decontarea cheltuielilor efectuate de societăţile comerciale depindea de deciziile ministrului, care stabilea prioritatea plăţilor. În condiţiile în care nu existau reguli scrise, general aplicabile, care să stabilească criteriile de prioritizare şi existau diferenţe semnificative între finanţarea unor proiecte similare, societăţile care executau lucrări depindeau de deciziile Elenei Udrea. Întârzierile la decontare puteau atrage incapacitatea de plată a societăţilor, în condiţiile în care sumele avansate proveneau din credite bancare.

Astfel, Elena Udrea i-a indicat lui Gheorghe Nastasia atât suma pe care urma să o solicite de la reprezentantul societăţii comerciale în schimbul asigurării finanţării ce urma să fie aprobată de către minister în contul unor lucrări deja executate de societate, cât şi denumirea firmei către care urma să se realizeze plata foloaselor pretinse (a mitei).

În perioada 27 noiembrie - 21 decembrie 2009, omul de afaceri a virat în contul firmei indicate, în două tranşe, suma de 918.864 lei, în baza unui contract fictiv ce avea ca obiect prestarea unor servicii de publicitate, deşi societăţile administrate de omul de afaceri nu aveau nevoie de o campanie naţională de publicitate pentru promovarea unor proiecte locale. În realitate, suma de bani a fost folosită pentru plata unor servicii de publicitate stradală pentru campania electorală.

În aceeaşi perioadă, Elena Udrea l-a determinat pe Victor Tarhon, preşedintele CJ Tulcea, să pretindă şi să primească de la reprezentantul unei alte societăţi comerciale (om de afaceri) suma de 691.029 lei, pentru a asigura buna derulare a unor contracte şi efectuarea la timp a plăţilor. Societatea omului de afaceri încheiase anterior cu CJ Tulcea mai multe contracte finanţate de MDRT.

Astfel, în perioada 26 octombrie - 23 noiembrie 2009, societatea omului de afaceri a virat în conturile a patru firme, în baza unor contracte fictive de consultanţă şi servicii de publicitate, suma totală de 691.029 lei. DNA susţine că nici de această dată serviciile respective nu au fost realizate în realitate, iar sumele de bani au fost folosite pentru plata unor servicii prestate în timpul campaniei electorale.

Procurorii mai arată că, în luna decembrie 2009, Ioana Băsescu i-a cerut lui Silviu Ioan Wagner, director general al unei societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, să achite o factură fiscală despre care a spus că reprezintă cheltuieli restante din campania pentru alegerile prezidenţiale, care se desfăşurase în toamna aceluiaşi an.

În baza acestei solicitări, la data de 30 decembrie 2009, societatea reprezentată de Silviu Ioan Wagner a încheiat un contract fictiv de prestări servicii cu o anumită firmă, în valoare de 419.000 lei, preţul menţionat în cuprinsul contractului fiind indicat de Ioana Băsescu, care a şi intermediat încheierea tranzacţiei.

În baza acestui contract, la data de 16 februarie 2010, s-a realizat plata sumei de 119.000 lei, diferenţa de 300.000 lei nemaifiind virată din dispoziţia lui Wagner, ca urmare a faptului că nu a primit niciun document justificativ pentru suma achitată în avans. Şi de această dată, serviciile respective nu au fost prestate, societatea reprezentată de Wagner neavând nevoie reală de publicitate (avea un obiect de activitate cu consumatori captivi şi nu mai achiziţionase niciodată publicitate de asemenea valoare).

Mai mult, firma "prestatoare" nu desfăşurase anterior activităţi comerciale semnificative şi nu avea experienţă relevantă în domeniul publicităţii. Pe 19 februarie 2010, la două zile de la încasarea banilor, firma respectivă a virat suma de 100.000 lei către o societate administrată de Giovanni-Mario Francesco, care era în acea perioadă concubinul Ioanei Băsescu.

DNA arată că între cele două societăţi nu au existat în realitate niciun fel de operaţiuni comerciale, iar prin transferul bancar s-a urmărit exclusiv ascunderea originii infracţionale a banilor proveniţi din prejudicierea societăţii de stat reprezentată de Wagner.

În cursul lunii februarie 2010, suma de bani obţinută a fost folosită în interes personal de Ioana Băsescu şi Giovanni-Mario Francesco pentru achitarea contravalorii unei excursii în Cuba şi a cheltuielilor efectuate pe parcursul deplasării.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel