Elena Udrea, Crăciuniţă de Sărbători, cu rochie de 2000 de euro - VIDEO
Ce au în comun cântăreaţa Karen Elson, actriţa Eva Mendes şi Elena Udrea? Cu siguranţă pasiunea pentru haine elegante. Altă explicaţie n-am găsit pentru faptul că toate au ales să poarte acelaşi model de rochie: roşie, lungă, vaporoasă. Elena Udrea a făcut sigur o pasiune pentru această ţinută, pentru că s-a afişat cu ea în mai toate ieşirile publice din această perioadă.
Actriţa Eva Mendes a purtat-o la un festival de film, Yang Mi la săptămâna modei de la Milano. Elena Udrea a ales-o pentru zilele de Crăciun şi a făcut o pasiune pentru ea. N-a fost zi în care să nu găsească o ocazie de a îmbrăca rochia roşie. La întâlnirea cu Moş Crăciun şi copiii, la Poiana Braşov, unde şi-a serbat ziua de naştere şi în ajun, după o demonstraţie de gătit, informează Realitatea.
Dacă vă trece prin cap să îi urmaţi exemplul, uitaţi-vă bine în portofel înainte. Obrazul subţire cu cheltuială se ţine, iar o ţinută vaporoasă de crăciuniţă marca Gucci va scoate din buzunarul dumneavoastră aproximativ 8.000 de lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News