"Klaus Iohannis reclamă în cererea de strămutare că judecătorii din Brașov nu îndeplinesc condiția de independență și imparțialitate, ca urmare a presiunii exercitate de mass-media asupra lor."
Pe bune??? Suntem o tara de tampiti sa acceptam un astfel de argument pentru admiterea rejudecarii unui dosar ,solutionat deja definitiv in defavoarea lor, care priveste modul in care sotii Johannis au dobandit nenumaratele case pe care le au?
Pai atunci eu unde ar trebui sa fiu judecata? Pe Luna? Daca la Brasov judecatorii nu au fost impartiali ca au existat presiuni mediatice asupra lor!!!, la Bucuresti, cu toata presa romaneasca buluc la usa instantei ICCJ, oare cei care ma judeca pe mine sunt impartiali?
Si apoi, cei de la Ploiesti nu vor fi la fel de presati mediatic?
Pai daca este asa, vreau si eu la Ploiesti!", a scris, miercuri, pe pagina sa de socializare, Elena Udrea.
Contestaţia în anulare formulată de familia Iohannis împotriva deciziei instanţei, din noiembrie 2015, prin care cei doi soţi au pierdut un imobil aflat în centrul Sibiului se va judeca la Curtea de Apel Piteşti, a decis miercuri Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Citește și: ÎCCJ, decizie privind contestaţia în anulare depusă de familia Iohannis
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și-a cumpărat ochelari...
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Horoscop 8 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care primește bani. Nu te vei bucura prea mult de ei