Data publicării:
Elena Udrea, mesaj dur din penitenciar
Elena Udrea a venit cu un mesaj după ce a fost închisă la Penitenciarul Târgușor.
Fostul ministru, condamnat la 6 ani de închisoare, a scris un mesaj pe rețelele de socializare. Iată mai jos conținutul integral al mesajului postat duminică seara, pe pagina sa oficială.
„Cine se teme de rejudecarea Galei Bute?
Am citit motivarea halucinantei Decizii a ICCJ prin care DOAR MIE, dintre toate cazurile similare, mi s-a respins dreptul a fi rejudecată legal în dosarul Gala Bute, și sunt uluită de argumentele pe care cei 4 judecători le aduc pentru respingerea contestației mele în anulare. Dacă această motivare ar fi fost făcută de judecători de la cea mai mică judecătorie din țară, poate cineva le găsea o scuză. Dar ea este asumată de judecători de la cea mai înaltă instanță din România, Înalta Curte de Casație și Justiție, și, chiar de către niște judecători pe care eu îi consider dintre cei profesioniști!
Dau doar două exemple din motivare:
1) Cei 4 au considerat că 6 ani nu sunt de ajuns să se rejudece apelul în Gala Bute, invocând astfel riscul de prescripție despre care vorbește decizia CJUE din decembrie 2021. Apelul inițial a fost judecat în 8 luni!!! Tot procesul a durat 3 ani, cu tot cu urmărirea penală. Cum să spui că nu ți-ar ajunge 6 ani să rejudeci apelul? Apoi, timpul necesar judecarii este în mana judecătorilor, ei pot decide cât de repede se judecă un dosar și ar putea rejudeca un apel și în 6 luni, și în 3 luni.
2) Au spus că există riscul ca, după atâta timp, martorii să nu își mai amintească faptele! Pai legea prevede prescripție de 15 ani, chiar și de 20 de ani la abuzul în serviciu! Asta înseamnă că legea are în vedere faptul că un proces poate dura atât, fără probleme de administrare de probe. Teoria judecătorilor este buna să fie predată celor care vor ca prescripția să nu existe, eventual! Dar nu funcționează în contextul legii existente și nu a fost un argument care să îi oprească pe acești judecători să redeschidă toate celelalte dosare care acum se rejudecă. Mai degrabă cred că temerea lor este că, nemaifiind amenințați cu arestarea astăzi, cei trei denunțători din dosar, Nastasia, Lungu, Topoliceanu, ar putea să își retragă denunțurile mincinoase.
Toate motivarea poate fi rezumată așa: Nu vrem să aplicăm legea în cazul lui Udrea, pentru că, dacă este rejudecată, este posibil să ne scape!
Da, așa este! Dacă dosarul Gala Bute este rejudecat de către judecători independenți, singura soluție posibilă este ACHITAREA MEA!
Nu uitați, este vorba despre dosarul în care singurele probe în acuzarea mea sunt declarațiile celor 3 denunțători, care au rămas liberi ca urmare a acestor declarații mincinoase!
Asta nu a contat pentru judecătorii „sistemului paralel”, Florentina Dragomir sau Ionuț Matei, care, puși cu mâna în completele care m-au judecat, au executat ordinul de condamnare a mea, împotriva oricăror evidențe din dosar.
Eu am avut curajul să vin în România acum 3 ani de bunăvoie, să mă supun rejudecării dosarului Gala Bute, crezând că justiția a devenit corectă și independentă după Decizia nr. 685/2018 a CCR și că voi avea parte de lege și dreptate de data asta!
Abuzul făcut acum împotriva mea este mai mare chiar decât ceea ce au făcut Florentina Dragomir și Ionuț Matei, care măcar s-au prefăcut că mă judecă 3 ani”
Acum mi se spune clar „ție nu vrem să îți aplicăm legea, în cazul tău nu vrem să respectăm nici legea, nici decizia CCR, nici cea a CJUE, nu vrem să respectăm nimic”.
Cineva care nu mai poate da ordine judecătorilor astăzi așa cum o făcea în trecut, pentru că azi nu mai există „sistemul paralel de justiție”, a pus la cale un plan bine ticluit prin care a manipulat judecători și i-a determinat prin intoxicări să se răzgândească în dimineața zilei de 7 aprilie și să îmi respingă contestația în anulare. Cineva care este disperat să nu se rejudece Gala Bute pentru ca eu să rămân condamnată ilegal!”, a transmis aceasta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News