Elena Udrea nu a vrut copii: Viața mea a fost fabuloasă până să apară fetița mea. Acum e infinit mai mult
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Irina Constantin
WhatsApp
foto Facebook Elena Udrea
foto Facebook Elena Udrea
Elena Udrea nu și-a dorit să fie mamă, după cum mărturisește în subiectul deschis de Delia Matache.

”Un comentariu la subiectul de a face sau nu copii din perspectiva experienței mele personale. Dintotdeauna, din adolescență, sau chiar mai devreme eu am susținut cu argumente multe că nu vreau copii și m-am dedicat carierei și timpul a trecut. Apoi, mai mult pentru că astrele s-au așezat așa, nu pentru ca eram eu convinsă, la 44 de ani a pășit în viata mea Eva- Maria.

Viața mea a fost fabuloasă, împlinită, realizată, spectaculoasă, specială până să apară fetița mea.

Dar acum, cu ea, pot doar să spun că e infinit mai mult. De fapt, cred ca nici nu ar trebui comparate trăirile și viata unei femei înainte și după ce are un copil, pentru că sunt din alt registru, este altceva.

Și eu credeam că nu sunt făcută să fiu mamă, ca majoritatea femeilor înainte sa devină. Acum însă știu că mama nu este despre abilitatea de a pune pamperși sau despre a alege cea mai bună grădiniță pentru copil. Mama este despre iubire, toată iubirea de care sunt în stare să o dau și să o primesc. Așa că Delia are timp pentru a fi mamă și cred că ar fi o mamă minunată și fericită, mai ales că este preferata fetiței mele care îi fredonează toată ziua cântecele prin casă” a scris Elena Udrea, într-un mesaj postat pe Facebook.

Citește și: 

Delia spune că poate fi mamă, la un moment dat

Delia a făcut noi declarații după ce a spus că nu își dorește copii, afirmând că nu are nevoie să fie apărată pentru că a fost sinceră și a spus ceea ce gândește. În plus, cântăreața a explicat că oamenii au înțeles greșit atunci când i-au luat afirmațiile mot a mot și au crezut că ea chiar nu face copii pentru că sunt prea mulți oameni pe pământ. De fapt, din mesajul inițial al Deliei se înțelegea clar că aceasta este ironică fiind iritată de faptul că primește această întrebare foarte des, dar se pare că unii au preferat să înțeleagă ce au vrut.

"Vă mulțumesc foarte mult pentru mesajele de susținere, pentru videourile pe care le-ați făcut, dar nu e nevoie să mă apere nimeni. Nu am nevoie să fiu apărată. Într-o lume normală la cap nu am nevoie să fiu apărată dacă vreau sau nu să mănânc ceva, să mă îmbrac cumva. Nu puteți să îmi luați apărarea că am răspuns unor întrebări pe un live, nu suntem acolo, nu, mă sperie. Nu am nevoie să fiu apărată pentru că am răspuns unor întrebări. Nu trăim în povestea slujitoarei. Adică am voie să zic că prefer apa plată și nu minerală? Am voie să fac asta, pot?

Eu nu am vorbit în numele umanității, eu nu am dat sfaturi în a face sau nu copii. Fiecare să facă ce-și dorește, ce simte, ce iubește, eu am vorbit despre mine. Eu doar am răspuns întrebărilor inconfortabile și de nesuportat, atât am făcut. Da doar nu crede cineva că principalul motiv pentru care eu am zis că nu vreau să fac copii e pentru că suntem mulți. Adică nu, efectiv nu cred că ați înțeles așa mot a mot, că eu nu vreau să fac pentru că deja suntem mulți și mă sacrific eu, nu, nu este cazul. De 20 de ani primesc aceeași întrebare și primesc același gen de tratament, ca să spun așa. Am să răspund și de acum încolo în fel și chip, am să încerc să fiu creativă și să vin cu chestii noi, nu știu, am să răspund tot felul de tâmpenii pentru că efectiv ajungi la disperare... Citește aici mai mult

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel