Data publicării:
Udrea: nu există nicio legătură a lui Băsescu cu dosarul în care sunt arestată
Politiciana Elena Udrea a comentat legătura dintre fostul președinte Traian Băsescu și dosarul în care este arestată. Totodată, a vorbit și despre noua sa colegă de celulă.
"Ca să le fie clar tuturor: nu există nicio legătură între dosarul în care este arestată Elena Udrea şi Preşedintele Traian Băsescu. Construirea unei relaţii cauzale reprezintă o mârşăvie. Udrea apreciază încrederea pe care fostul şef al statului o are cu privire la faptul că va reuşi să îşi dovedească nevinovăţia", a scris echipa de comunicare a Elenei Udrea, pe pagina politicianei.
De marți, Elena Udrea are o nouă colegă de celulă: "o mamă acuzată că ar fi primit o indemnizaţie de 3.000 de lei în baza unor documente false. Femeia a fost trecută prin toate umilinţele de rigoare când ajungi în arest, una dintre acestea fiind "plimbarea cu cătuşe la mâini".(...) Întrebăm: poate să explice cineva de ce o femeie care a obţinut o indemnizaţie de 3.000 de lei pentru creşterea copilului trebuie să fie reţinută şi/sau arestată? Unde este pericolul social? Ce fac în acest moment copiii acestor femei?", scrie pe FB echipa de comunicare a Elenei Udrea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News