Elena Udrea, la Real Madrid
Fostul ministru al Dezvoltării, Elena Udrea, a participat, împreună cu preşedintele Comisiei parlamentare pentru românii din străinătate, William Brînză, la o întâlnire cu Florentino Perez, preşedintele grupării Real Madrid, în vedrea identificării unor soluţii pentru atragerea investitorilor spanioli în România, potrivit unui comunicat de presă.
În cadrul întrunirii, cei doi oficiali români au subliniat potenţialul României pentru investitorii străini, dar şi faptul că ţara noastră deţine forţă de muncă încă ieftină, dar calificată.
“Pincipala mea preocupare este să reuşim să creăm noi locuri de muncă atractive pentru tineri, dar şi pentru persoanele trecute de prima tinereţe care au rămas fără serviciu şi a căror şanse de angajare sunt mai mici. Trebuie să dezgheţăm piaţa forţei de muncă prin atragerea investitorilor cu potenţial economic, dar şi prin convingerea celor deja existenţi pe piaţa românească de a-şi extinde afacerile", a declarat William Brînză.
Pe agenda de lucru a delegației, figurează în cursul zilei de astăzi, 6 martie 2012, și o întrevedere a preşedintelui Comisiei parlamentare pentru românii din străinătate, William Brînză, cu primarul oraşului Madrid, Ana Botella.
Scopul acestei întrevederi vizează obţinerea sprijinului necesar din partea actualului guvern în vederea deblocării pieţei forţei de muncă pentru cetăţenii români, puternic afectaţi de reintroducerea restricţiilor de muncă (măsură adoptată de fostul guvern spaniol, la sfârşitului anului trecut).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News