Data publicării:

Elena Udrea: L-am avertizat pe Preşedinte să nu vină la Iaşi. Unii politicieni s-au transformat în instigatori ai mulţimii

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
Elena Udrea
Elena Udrea

Alegeri prezidentiale 2024

Preşedintele „Ştiam de câteva zile că PSD şi PNL vor să organizeze mişcări de stradă în timpul festivităţii de astăzi (n.r. - ieri), dar am ales să vin. Ba chiar cu atât mai mult. Toata ziua de ieri am primit informaţii despre autobuzele care urmau sa aducă protestatarii celor două partide şi chiar ne temeam de apariţia violenţelor. Am decis să îl sunăm pe Preşedinte şi să îi recomandăm să nu mai vină, mai ales că ieri, la ora 22.00, era încă la Cotroceni. Nici nu a vrut să audă, dar ne-a recomamdat nouă să nu participăm!“, susţine Elena Udrea pe blogul personal.

Udrea susţine că incidentele de la Iaşi reprezintă o manipulare pusă la cale de Victor Ponta şi Crin Antonescu. „Ceea ce s-a întâmplat însă astăzi la Iaşi, cu un cor compact şi bine delimitat de pensionari militari, pare mai degrabă un act cabotin. Nu o să mă feresc să o spun: am auzit lozinci politice specifice discursului din ultima perioada al domnilor Ponta şi Antonescu (...) Nu spun că nemulţumirea unora dintre manifestanţi nu era justificată. Din păcate însă, am avut de-a face cu un act de manipulare, în care nişte politicieni care vorbesc despre interesele României de o manieră ritoasă s-au transformat în instigatori ai mulţimii.“, scrie Elena Udrea pe blog.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel