Data publicării:
Elena Udrea: Klaus Iohannis l-a executat pe Crin Antonescu. Bieții foștii mei colegi din PDL, care…
Elena Udrea, candidat la alegerile prezidențiale 2014, a comentat, la DC NEWS LIVE, situația din PNL, atrăgând atenția că loialitatea în politică arată caracterul politicianului.
ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2014. "Eu înțeleg că mai nou, mai vechi, se spune în politică că loialitatea e o slăbiciune în politică. Nu, eu cred că loialitatea oamenilor politici arată ceva despre caracterul lor. Dacă cel care te-a adus, te-a sprijinit pe acela îl mătrășești, îl execuți atunci când îți vine ție bine, cum a făcut domnul Iohannis cu domnul Antonescu- eu n-am nicio simpatie pentru domnul Antonescu- arată ceva despre caracterul tău. Stau și mă gândesc la bieții foștii mei colegi din PDL, care astăzi au fost duși să-l susțină pe domnul Iohannis de către actuala conducere a partidului, că susțin un om pe care niciodată nu-i va reprezenta pe ei. Dânsul va face guvernare cu Victor Ponta. Va păcăli și electoratul de centru-dreapta, îi va păcăli și pe cei care-l susțin astăzi din PDL", a comentat Elena Udrea situația din PNL, în care Klaus Iohannis, adus în partid de Crin Antonescu, i-a luat atât funcția de președinte al PNL, cât și de prezidențiabil.
Elena Udrea: Klaus Iohannis, incapabil în lupta cu Victor Ponta. Este simplu să zugrăvești trei case
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News