Data actualizării:
Data publicării:

Elena Udrea, în fața instanței din Bulgaria: Sunt o mamă, vă rog să țineți cont de asta!

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Captură Antena 3
Captură Antena 3

Elena Udrea a vorbit, sâmbătă, în fața instanței din Bulgaria.

„Sunt o mamă, vă rog să țineți cont de asta!”, ar fi spus Elena Udrea în fața instanței din Bulgaria, potrivit Antena 3. De asemenea, ar fi fost surprinsă în timp ce plângea în sala de judecată.

A cerut „orice altă măsură, dar nu arestul, pentru că vrea să fie alături de copilul ei”, informează sursa citată.

Amintim că Elena Udrea a părăsit teritoriul României înainte de a fi declarată sentința de șase ani cu executare în dosarul „Gala Bute”. 

„Ca urmare a interesului manifestat de reprezentanţii mass-media faţă de ieşirea din ţară a unei persoane de sex feminin, cetăţean român, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează următoarele: persoana în cauză a părăsit teritoriul ţării în cursul dimineţii de 07 aprilie 2022, pe cale terestră, în mod legal, deoarece nu avea restricţionat dreptul la liberă circulaţie de către instituţiile competente”, se preciza într-un comunicat de presă emis de ITPF Giurgiu.

Un complet format din cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a respins joi, ca nefondate, contestaţiile în anulare depuse de Elena Udrea şi ceilalţi inculpaţi din dosarul „Gala Bute”, fostul ministru al Turismului urmând să execute condamnarea de șase ani de închisoare.

Joi după-amiază, într-o intervenție telefonică la Antena 3, Mircea Badea a comentat subiectul. „Nu sunt surprins. Am văzut multe lucruri în România, atât de multe, atât de diverse, unele contradictorii... Repet: nu sunt surprins. După atâta timp, mă gândesc la această ecuație de viață, până la urmă, că asta cu justiția în România nu prea o mai menționez... Dar ca ecuație de viață, vă dați seama, totuși, doamna Udrea a împărățit alături de Băsescu zece ani în România. (...) Pe finalul domniei lui Băsescu, sistemul s-a întors împotriva lor. Doamna Udrea, pe vremea respectivă, critica orice fel de abuz, orice fel de nenorocire se întâmpla din cauza sistemului ticălos, cu sintagma aceea cu statul de drept... În rest, e greu să mai folosească acum acele expresii”, a zis Mircea Badea. Continuarea declarațiilor, AICI!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel