Data publicării:
Elena Udrea, dosarul ”Gala Bute”: Vreau să fiu judecată corect, nu de generalii care mergeau cu pedepsele deja scrise pe bilețele
Dosarul Elenei Udrea este liber la reluarea judecării după ce Comisia Europeană a transmis că trebuie să se respecte deciziile CCR. Este vorba despre dosarul ”Gala Bute”. Aici, Udrea a depus un recurs în casație, în ceea ce privește condamnarea la 6 ani de închisoare, primită anul trecut.
Elena Udrea a intervenit în direct la România TV unde a vorbit despre rejudecarea dosarului în care este implicată, ”Gala Bute”.
”Acesta a fost lucrul pe care mi l-am dorit cel mai mult, acela de a se relua judecata cu un complet format din judecători ajunși acolo într-un mod cu totul aleatoriu, așa cum prevede legea și nu judecători care au fost selectați și trimiși în complete în funcție de dosarele care trebuiau judecate și cu sentințe pe care trebuiau date. Primul dosar în care ÎCCJ a sesizat Curtea Europeană de Justiție a fost dosarul meu, ”Gala Bute”, în luna mai. Eu am spus încă de atunci că cred că această sesizare se referă mai puțin la dosarul meu, ci la faptul că la Înalta Curte, parte dintre judecători nu vor să respecte deciziile CCR și se pregăteau de o altă decizie importantă a CCR, cea privind completele de trei judecători. Așa s-a întâmplat. După cazul ”Gala Bute”, multe alte dosare, în această toamnă, au luat calea europeană. Au plecat de la Înalta Curte de Justiție la Curtea Europeană de Justiție. Pe de altă parte, alți judecători au decis să respecte deciziile CCR și au dat decizii complet diferite de colegii lor și au trimis cauzele spre rejudecare de la început. Aici dau exemplul fostului ministru, Dan Șova. Dar nu numai cazul dânsului”, a precizat Elena Udrea într-o intervenție telefonică la România TV.
Ce va face Elena Udrea după finalizarea procesului
Întrebată ce va face dacă judecătorii vor decide că este nevinovată, Elena Udrea a precizat că își va relua viața normal.
”Nu voi face nimic. Îmi voi relua viața ca un om normal. O viață care a fost complet dată peste cap în ultimii cinci ani. Tot ce mi-am dorit de la început a fost să fiu judecată corect. Pentru că eu cunosc foarte bine și ce am făcut eu, cunosc foarte bine și dosarul ”Gala Bute”. Cu niște judecători care să judece conform legii și conform propriei conștiințe și nu după cum li se ordonă. Nu știu... de la generalii care mergeau acolo cu bilețele cu pedepsele deja scrise pe bilețele. În dosarul ”Gala Bute”, este imposibil să se pronunțe vreo condamnare împotriva mea”, a precizat Udrea.
Va cere Udrea daune morale?
Fostul politician a precizat că nu s-a gândit încă dacă va cere daune morale statului român în urma acestui proces.
”Nici nu m-am gândit la asta și cred că foarte mulți în situația mea, din păcate, nu se mai gândesc la asta. Atunci când după atâția ani se scapă de toată această nebunie... gândiți-vă că eu am fost arestată de două ori în România, o dată în Costa Rica... cred că cel mai mult fiecare dorește să își găsească liniștea. Cred că vor fi și oameni care au suferit pe nedrept și care se vor gândi să ceară despăgubiri morale și financiare”, a mai spus Elena Udrea la România TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News