Data publicării:

Elena Mateescu anunţă o premieră: România, membru în Consiliul Executiv al Organizaţiei Meteorologice Mondiale

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Vremea
WhatsApp

Elena Mateescu a venit cu un anunţ în premieră în studioul DC News. 

Elena Mateescu, directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, a făcut un anunţ în premieră, la DC News. România, a spus Elena Mateescu, a câştigat o poziţie extrem de importantă la nivel mondial. 

"Faptul că aducem primul centru de agrometeorologie s-a datorat şi infrastructurii, şi etapelor de modernizare, resursei umane, iar acum facem demersuri să devenim un nod în ceea ce priveşte şi cercetarea climatologică în cadrul Regiunii 6 a Europei. România s-a înscris în această competiţie, vom vedea în cadrului Congresului extraordinar din această toamnă ce şanse vom avea, aşa cum în cadrul Congresului din iunie 2019 am câştigat poziţia de a găzdui primul Centru european de agrometeorologie.

Congresul este în octombrie, în regim online, dar cu siguranţă lucrurile se vor desfăşura întocmai; pe 1 şi 2 septembrie avem deja întâlniri online pregătitoare tocmai pentru a fi pregătite documentele şi discuţiile care vor fi în plan tehnic în cadrul congresului.

Şi mai avem o veste bună: România, pentru prima dată, este membru în Consiliul Executiv al Organizaţiei Meteorologice Mondiale. Deja suntem membri activi, selectaţi şi în cadrul congresului vom primi votul deplin.

În cadrul Consiliului Executiv se decid programele de investiţii în ceea ce priveşte ghidurile, infrastructura de suprafaţă, dezvoltările tehnologice ulterioare, toate celelalte colaborări pe care serviciile meteorologice trebuie să le aibă cu alte entităţi ale Organizaţiei Naţiunilor Unite", a anunţat, la DC News, Elena Mateescu.

VIDEO: 

Youtube video image

Revine VARA din 5 septembrie. Anunțul zilei de la ANM

Elena Mateescu, directorul ANM, a spus în exclusivitate pentru DC NEWS, ce temperaturi ne așteaptă în luna septembrie.

”Începând din 5-6 septembrie observăm o creștere de la o zi la alta a valorilor de temperatură, astfel încât este posibil din nou, mai ales în partea de sud, sud-vest, să consemnăm 28- 29 de grade Celsius, inclusiv în Capitală valori de peste 25 de grade.”, a spus Mateescu.

Întrebată dacă și noaptea va fi mai cald, Elena Mateescu a răspuns: ”Da, deși trebuie să luăm în considerare deja că durata de strălucire a soarelui, ne îndreptăm spre toamnă, este mai mică. Nopțile pot fi, climatologic vorbind, ușor mai răcoroase, cu cele mai coborâte valori acolo unde noi consemnăm zona depresionară din Transilvania, dar în zonele de câmpie valorile de temperaturi la nivelul minimelor, mai ales în a doua parte a lunii septembrie, așa cum există semnalul în acest moment, în creștere pentru că și maximele cu siguranță începând din a doua parte vor fi mult mai frecvente zile cu 25 de grade și cu minime care să se apropie de 19-20 de grade în zonele de câmpie din partea de sud și de sud-est.”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel