Data publicării:
Moţiunea a trecut, cine va fi noul premier. Elena Cristian la România TV: "El nu va fi acceptat. Nu va avea voturile necesare"
Jurnalista Elena Cristian a vorbit, în direct, la un post de televiziune despre rezultatele moțiunii de cenzură și despre variantele unui nou premier.
"Eu aș spune mai degrabă că este vorba de niște lupte crunte în Parlament. Cu siguranță va fi foarte greu să spunem, noi, cei din presă, care ar fi varianta care va fi acceptată în perioada următoare. Din punctul meu de vedere, Ludovic Orban nu va fi acceptat de către o parte importantă a celor care au votat astăzi pentru moțiune. Asta înseamnă că se dicută, se negociază și eu cred că adevăratele negocieri de acum încep. Vorbim de al treilea Guvern care a căzut prin moțiune de cenzură în ultimii 30 de ani și toate cele trei demiteri s-au întâmplat în ultimii 10 ani ceea ce înseamnă că politica din România se duce altfel, începe să se maturizeze, să se uzeze de toate pârghiile democratice. Ce se va întâmpla de mâine în colo, eu nu cred că lupta se mută la Cotroceni, ci mai degrabă în Parlament. Și cred că se va negocia destul de mult și bag mâna în foc, în acest moment, că nu se va ajunge la alegeri anticipate. Cred că se va găsi o cale de compromis", a declarat Elena Cristian, în direct, la România TV.
Întrebată cum crede că își vor asuma liberalii guvernarea, Elena Cristian a răspuns:
"Nu prea și-o pot asuma singuri. Trebuie să luam în calcul toate declarațiile liderilor politici. L-am auzit astăzi pe Ludovic Orban spunând că președintele PNL ar trebui să fie premier. Cu siguranță Klaus Iohannis va desemna pe cineva de la PNL. Acel cineva are la dispoziție 10 zile să vină în Parlament cu lista Guvernului și cu un program de guvernare. Dar, acel Guvern, trebuie să treacă de votul din Parlament. Ludovic Orban nu va avea voturile necesare pentru a trece mai departe. Nu cred că lucrurile sunt simple. Nu cred că negocierile vor fi atât de ușoare. Și nu pot să cred că nu va trece un prim Guvern. Este clar că interesele sunt diferite. USR își dorește alegeri anticipate, PNL își dorește să guverneze", a mai adăugat aceasta.
Viorica Dăncilă sau Mircea Diaconu
"Cred că PSD va merge în continuare cu Viorica Dăncilă. Partidul încearcă să se regrupeze rapid pentru a avea un candidat un candidat în turul doi, ceea ce e foarte greu în acest moment. Ar fi prima oară când PSD nu ar avea un candidat în turul doi. Este greu, nu știu ce vor horărî. Sigur că vor fi schimbări, sigur că vor reveni în prim plan oamenii care au încercat să reformeze partidul. Cred că se joacă foarte tare și cred că se vor lua repede anumite decizii. PSD merge pe cartea Viorica Dăncilă", a mai spus ea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News