"Fiecare putem aprecia dacă un politician este bun sau nu. Eu nu l-am văzut foarte des, în spațiul public, pe Marcel Ciolacu. Ar putea să fie salvarea PSD în acesta perioadă, însă, modul în care alege să comunice, lasă de dorit. Să speram că după CEx, că ne-a tot promis, își va schimba și modul de comunicare. Revenind la ceea ce se întâmplă în PSD aș spune că nu ne plictisim niciodată. Ne așteptam cu toții și am vorbit încă de săptămâna trecută că în cazul în care Viorica Dăncilă nu câștigă alegerile să fie o noapte a cuțitelor lungi, o săptămână a cuțitelor lungi, o lună a cuțitelor lungi, un an, să vedem în cât timp își vor tranșa toate probleme din interiorul partidului", a declarat Elena Cristian, în direct, la România TV.
"Sigur că analiștii, cei care stau cu ochii pe viața politică din România spun că PSD trebuie să se reformeze, să se schimbe, să vină cu altă gândire, cu altă strategie, cu un alt mod de acțiune, însă mie, ceea ce se întâmplă în aceste zile la PSD, nu mi se pare reformare, mi se pare un mod de a prelua puterea dintr-o parte în alta. Mi se pare că pleci tu, vin eu și mai vedem ce se întâmplă mai departe.", a mai spus ea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române