Electrolux. Protest extrem, români umiliți pentru 2 lei. Sorin Faur: Oamenii sunt greu de ţinut sub control. Vine Paștele!
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
FOTO: Facebook / Presa Satu Mare
FOTO: Facebook / Presa Satu Mare
Intraţi în cea de-a cincea săptămână de protest, sindicaliştii de la fabrica Electrolux din Satu Mare au ajuns la capătul răbdării şi au recurs la măsuri disperate: mai mulţi grevişti s-au întins pe carosabil, iar secretarul Cartel Alfa, Vasile Dârle, și-a pus cătușe.

Despe situaţia de la fabrica Electrolux şi soluţiile pentru ieşirea din criză am discutat cu Sorin Faur, preşedintele sindicatului SAMUS şi cu Vasile Dârle, secretarul sindicatului Cartel Alfa Satu Mare.

"Oamenii, din păcate, devin foarte nervoşi, e din ce în ce mai greu să îi controlezi"

"Va fi foarte greu să se iasă din această criză pentru că, cu cât durează mai mult o astfel de criză, cu atât ieşirea este mult mai grea. Una negociezi după o săptămână de grevă, altfel o faci după 4-5 săptămâni, când lucrurile se radicalizează iar problema va fi foarte greu de rezolvat. Dar mergem mai departe şi spunem că cererile noastre sunt realistice şi minimale şi aşteptăm, totuşi, o reacţie şi un început de negociere din partea companiei care, timp de cinci săptămâni, nu a vrut să negocieze nimic cu greviştii. Oamenii, din păcate, devin foarte nervoşi, e din ce în ce mai greu să îi controlezi şi atrag atenţia că s-ar putea la un moment dat să nu-i mai putem controla. Există acest pericol! Când oamenii nu mai au ce pune pe masă copiilor, vine Paştele, avem familii în care ambii soţi se află în grevă şi greu mai funcţionează raţiunea atunci când ajungi în situaţii critice", ne-a declarat Sorin Faur.

Întrebat ce mesaj are pentru salariaţii fabricii dar şi pentru conducere, Sorin Faur a declarat pentru DC News: "Mesajul este să revină, cumva, la masa dialogului, să se vină cu nişte soluţii reale din partea conducerii, să încercăm să terminăm greva. Oamenii vor să lucreze, nu să stea acolo să cerşească bani, dar vor ca munca pe care o fac să fie plătită astfel încât să nu fie asistaţi social, ci un om care munceşte şi primeşte un salariu cu care-şi poate susţine familia".

Vasile Dârle explică gestul de a-şi pune cătuşele

”Discutând cu salariaţii, înainte şi după grevă, vedeam în ochii lor cât sunt de necăjiţi dar şi cât sunt de determinaţi să obţină ceea ce revendică. Mi-am dat seama că ceva nu funcţionează, în sensul că trebuie să urgentăm negocierea, să reuşim să facem ceva să înţeleagă şi cei care sun decidenţi, mă refer la compania mamă, în Suedia, să înţeleagă că e vorba de doi lei net pe oră. Ar veni undeva la 70 de euro net pe lună, în condiţiile în care ai productivitate maximă, producţia e la maxim, volume uriaşe. Toate sunt OK. Eu am anunţat poliţia că în fiecare dimineaţă, când începe discursul la grevă, solicit să fiu cu cătuşe la mână pentru simplul fapt că aici nu mai există altă cale decât să vină un decident, să spună că le dă oamenilor ce are de dat iar oamenii să se întoarcă la muncă", ne-a declarat Vasile Dârle.  

Greva de la Electrolux a început luni, 4 martie, pe perioadă nedeterminată. Potrivit sindicaliştilor, muncitorii cer o creştere de 350 de lei, adică doi lei pe oră.

Electrolux este o companie producătoare de electrocasnice din Suedia. Compania este al doilea mare producător mondial de electrocasnice, după Whirlpool. Electrolux este producător de aspiratoare, mașini de spălat, congelatoare și frigidere, iar printre mărcile sale se numără AEG, Zanussi, Eureka și Frigidaire.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel