Data publicării:

Electrica, Romgaz şi Loteria, obligate să doneze la buget aproape 1 miliard de lei

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Electrica şi Romgaz vor dona la buget câte 400 milioane lei, iar Loteria va dona 74 milioane lei din profitul anilor precedenţi şi vânzări de active, iar firmele subvenţionate şi cu pierderi anterioare, dar care înregistrează profit în 2010 vor repartiza profitul pentru acoperirea acestor pierderi.

Documentul, primei rectificări bugetare,  stabileşte că operatorii economici cu capital majoritar de stat pot dona la bugetul de stat, în cursul anului 2010, sume neutilizate până în prezent, aferente anilor precedenţi. Acestea reprezintă surse proprii de finanţare, constituite din profitul anilor precedenţi, din sume rezultate din vânzarea activelor şi participaţiilor deţinute la filiale, precum şi sume din cota de 35% din preţul tonei de ţiţei extras şi al gazelor naturale livrate, care este folosită de companii pentru modernizarea producţiei. Documentul precizează însă clar că operatorii economici cărora li se aplică aceste prevederi, precum şi sumele maxime în limita cărora pot fi efectuate donaţii sunt Electrica, cu suma maximă de 400 milioane lei, Romgaz Mediaş, tot cu suma maximă de 400 milioane lei, şi Loteria Română, cu suma maximă de 74 milioane lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel