ELECTORATA a fost aprobată de Guvern. Cine poate beneficia
Guvernul a aprobat forma finală a schemei fiscale pentru restructurarea creditelor, denumită "ELECTORATA", care se va aplica pentru persoanele cu venituri brute de cel mult 2.200 de lei/lună, dar cu o reducere a plafonului cu care banca poate diminua rata lunară de plată, de la 50% la 35%.
ELECTORATA. Potrivit formei finale a ordonanţei de urgenţă, deducerea din venitul lunar impozabil a fost menţinută la 900 de lei, restructurările fiind permise până la finele lui 2015. Astfel, fiecare client care va obţine o restructurare a creditelor în condiţiile solicitate de stat ar putea primi un beneficiu lunar de cel mult 144 de lei, aferent impozitului de 16% aplicat la suma maximă deductibilă, informează Mediafax.
ELECTORATA. Ordonanţa stabileşte că deducerea se acordă lunar, după încheierea perioadei de reducere a ratei, încadrabilă în perioada 1 ianuarie 2016 şi 31 decembrie 2017 şi reprezintă rata din această perioadă, dar nu mai mult de 900 lei /lună.
ELECTORATA. Întrucât băncile şi clienţii pot aplica astfel de restructurări începând cu 1 iulie 2014 până la 31 decembrie 2015, iar perioada în care se acordă deducerea este cuprinsă între 1 ianuarie 2016 şi 31 decembrie 2017, rezultă că perioada maximă pentru care un client ar putea beneficia de deducere este de un an şi nouă luni.
Citește și: ELECTORATA. Cui se aplică și care va fi deducerea
În proiectul publicat de Ministerul Finanţelor la începutul lunii iunie, schema fiscală se aplica pentru venituri din salarii de cel mult 2.000 de lei/lună, dar nu era precizat dacă este vorba de salarii brute sau nete.
ELECTORATA. Deducerea specială pentru credite se acordă dacă restructurarea creditelor, care semnifică modificarea condiţiilor de rambursare a acestora, îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: să fie acordată pentru credite care nu înregistrează întârzieri la plată sau care au întârzieri la plată de cel mult 90 zile; să conducă la diminuarea cu cel mult 35% a obligaţiilor lunare de plată ale debitorului, aferente creditului supus restructurării, dar nu cu mai mult de 900 lei sau echivalent, indiferent dacă împrumutul respectiv a fost acordat în lei sau în valută, pentru o perioadă de maxim doi ani. Pentru creditele în valută şi a celor exprimate în lei, a căror decontare se face în funcţie de cursul unei valute, cursul de schimb utilizat este cel comunicat de Banca Naţională a României în vigoare la data depunerii cererii prin care se solicită restructurarea; să asigure prelungirea duratei iniţiale a creditului cu perioada pentru care se diminuează obligaţiile de plată; sumele reprezentând diminuările ratelor lunare de plată inclusiv costul suportat de debitor pentru amânarea la plată a acestora, să fie distribuite pe o durată egală cu cea pentru care a fost acordată diminuarea obligaţiilor de plată, începând cu data de la care nu mai operează diminuarea respectivă; împrumutătorul nu poate majora rata dobânzii sau după caz, marja de dobândă, pentru creditele cu dobândă variabilă, sau alte costuri aferente creditului şi nici nu poate impune alte costuri, altfel decât era prevăzut în contract la data restructurării; împrumutătorul pune la dispoziţia debitorilor, înainte ca aceştia să intre în procedura de restructurare a creditelor, scadenţarul aferent întregii durate de viaţă a mecanismului de restructurare.
Citește și: Florin Georgescu este artizanul "electoratei" , spune Băsescu
ELECTORATA. Deducerea specială poate fi acordată pentru o singură restructurare aprobată unei persoane fizice, la unul sau mai multe credite, cu condiţia ca suma totală amânată la plată să se încadreze în limita valorică de 900 de lei şi cel mult 35% din rata lunară de plată datorată înainte de restructurare.
Prin aplicare schemei, Finanţele au estimat iniţial un minus de încasări din impozitul pe venit de 975 milioane lei în 2016 şi 1,01 miliarde lei în 2017, dar în forma finală aprobată de Guvern a calculat un impact negativ mai mic, de 725,5 milioane lei în 2016 şi 757 milioane lei în 2017.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News