Data actualizării:
Data publicării:

Șeful CJ Ialomița, reținut de procurorii DNA

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Președintele Consiliului Județean (CJ) Ialomița, Silvian Ciupercă, a fost reținut de procurorii Direcției Naționale Anticorupție. El este acuzat de mai multe fapte de corupție. 

Silvian Ciupercă, a fost ridicat marţi şi dus de anchetatori la DNA, după ce pe numele lui a fost emis un mandat de aducere, într-un dosar în care este suspectat de complicitate la abuz în serviciu.

Silvian Ciupercă a declarat, la intrarea în sediul DNA, că nu are nicio legătură cu dosarul în care a fost adus cu mandat şi a adăugat că poate fi verificată declaraţia sa de avere, pentru a se vedea dacă s-a îmbogăţit de pe urma funcţiei publice. 

Hurezeanu taxează gestul lui Iohannis de la Paris

Miercuri, procurorii DNA au transmis un comunicat de presă cu privire la reținerea președintelui Consiliului Județean Ialomița, pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:

- luare de mită
- două infracţiuni de folosirea influenței și autorității conferite de funcția de conducere într-un partid politic, în scopul obținerii pentru altul a unui folos necuvenit
- abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție
- două infracţiuni de instigare la abuz în serviciu
- instigare la fals intelectual
- instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată

Iată ce precizează DNA cu privire la faptele de care este acuzat Ciupercă: 

-în luna ianuarie 2014, Ciupercă Vasile Silvian și-a folosit influența și autoritatea conferită de funcția de conducere într-un partid politic, în scopul obținerii pentru altul a unui folos necuvenit, şi anume asigurarea postului de manager interimar în cadrul Spitalului judeţean Ialomiţa
-în perioada martie-aprilie 2014, după efectuarea unui control, de către Corpul de Control al Ministerului Sănătății, l-a determinat pe un consilier din cadrul ministerului să-și exercite atribuțiile de serviciu în mod defectuos, prin întocmirea raportului de control neconform realității. Astfel, au fost eliminate din cuprinsul acestui raport dispoziții și pasaje ce ar fi dus la sesizarea organelor de urmărire penală, aducând-se atingere activității de control al Ministerului Sănătății şi încrederii publice.
-în perioada martie-aprilie 2014, l-a determinat pe acelaşi consilier, să întocmească, în fals, raportul de control, prin omisiunea, cu știință, de a însera anumite împrejurări care ar fi putut duce la tragerea la răspundere penală, disciplinară sau administrativă a celor supuși controlului
- în perioada decembrie 2013-iulie 2014, i-a determinat pe suspecţii Muşat Liviu Gabriel, preşedinte al A.D.R. Sud Muntenia, Vişan Mariana, director adjunct în cadrul aceleiaşi instituţii şi un expert de la aceeaşi agenţie, să-şi îndeplinească defectuos atribuţiile de serviciu, în sensul amânării nejustificate a vizitelor de monitorizare la beneficiarii unor proiect cu finanţare europeană, între care Trandafir Elena Corina, beneficiar şi/sau consultant în proiecte depuse la A.D.R. SUD MUNTENIA. Astfel, s-a evitat ca beneficiarii acestor proiecte să suporte corecţii financiare în sumă de aproximativ 42.000 lei.
-în perioada aprilie-mai 2014, abuzând de prerogativele funcției sale, având un ascendent asupra subordonaților săi, i-a determinat pe membrii Comisiei de licitație din cadrul C.J. Ialomița, să-și îndeplinească în mod defectuos atribuțiile de serviciu, în sensul atribuirii, în mod nelegal, a contractului de concesiune unei societăți SC GREEN HARVEST SRL (ofertant clasat pe locul 2), și a încheiat cu această societate contractul de concesiune, producând astfel o prejudiciu bugetului C.J. Ialomița de aproximativ-6.939.216,2 lei ( pe toată durata contractului de 35 de ani) echivalent euro 1.577.000 euro.
-în perioada 2010-2014, și-a folosit influenţa şi autoritatea conferite de funcţia de președinte al Consiliului Județean Ialomița și de funcția de președinte al unui partid, filiala Ialomița, în scopul obţinerii pentru SC CONSULT INVEST SRL, reprezentată de Trandafir Corina Elena, de contracte de consultanţă şi servicii de proiectare oneroase cu primăriile comunale de pe raza judeţului Ialomiţa, contracte încheiate cu încălcarea dispozițiilor O.U.G. nr.34/2006,
-în perioada aprilie-mai 2014, împreună cu suspectul Vâlcan Cezar Gheorghe, președinte al Direcției Achiziții și Patrimoniu, abuzând de funcția deținută de președinte al C.J. Ialomița, a pretins suma de 5.000 de lei și a primit suma de 3.000 de lei de la o persoană, în schimbul prelungirii termenului unui contract de concesiune încheiat de Consiliul Județean Ialomița, cu titlu de sponsorizare a Muzeului Județean Ialomița, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Ialomița
-în anul 2014, cunoscând faptul că SC ULTEX SA, era în procedura falimentului și nu putea, în mod legal, să încheie noi contracte, a solicitat unor reprezentanţi ai societăţii respective să încheie, în fals, un contract de sponsorizare (ulei) a Liceului Teologic " Ioan Gură de Aur", cu o dată anterioară ( antedatat) și să facă astfel, donația de ulei către liceul teologic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel