Laura Vicol, avocată și deputată PSD, a solicitat oficial Ministerului Mediului, să răspundă la următoarele două întrebări:
1. În condiţiile în care mandatul Guvernatorului Deltei Dunării a fost finalizat luna trecută, puteţi preciza de ce întârzie numirea unui nou Guvernator al Deltei Dunării?
2. Consideraţi normal ca procesul de selecţie pentru noul Guvernator al Deltei Dunării să fie gestionat direct de către un partid politic, respectiv de USRPlus, şi nu la nivel instituţional, de către Ministerul Mediului?
Ministerul Mediului, răspuns revoltător
Răspunsul Ministerului Mediului, practic, nu răspunde la nimic (Îl puteți vedea AICI). Este citată, în răspunsul dat, legea 82/1993 despre cine conduce Rezervația Biosferei ”Delta Dunării”, respectiv guvernatorul, ”numit și revocat în funcție, în condițiile legii” de premier, la propunerea ministrului Mediului. Pentru acest răspuns, ministerul a avut nevoie de două săptămâni.
Reacția Laurei Vicol
Laura Vicol a spus, în Parlamentul României, în Camera Deputaților că răspunsul ”practic nu există”: ”Am grad de toleranță zero la sfidarea ridicată la grad de normalitate. La prima întrebare, nu mi-ați răspuns deloc, iar la a doua întrebare mi-ați dat un text de lege deși dl. Dacian Cioloș spune că pe 26 aprilie vom avea o listă scurtă de candidați din partea USR PLUS. Cred că e normal și firesc să ni se răspundă de ce guvernatorul Deltei Dunării e un membru USR PLUS sau pus acolo cu sprijinul USR PLUS. Mi-ați dat doar un temei legal de ce este gestionată Delta Dunării de un partid politic în condițiile în care oamenii au nevoie efectiv de un guvernator, fiind nevoie de dezvoltare în acea zonă, oamenii nu au pe unde să meargă pe canalele Deltei Dunării pentru că se fură masiv și pentru că nimeni nu face nimic. Toată lumea din Guvern solicită transparență, dar până la urmă membrii din Guvern sunt Pinocchio și atâta tot”.
USR PLUS decide guvernatorul Deltei Dunării
Situația din Delta Dunării este una despre care nu se vorbește aproape deloc în spațiul public, dar este una extrem de revoltătoare.
Ce înseamnă pentru Cioloș transparența
Procesul de selecție pentru alegerea noului guvernator al Rezervației biosferei Delta Dunării (ARBDD) a început în 1 februarie. Dacian Cioloș vorbea despre o ”selecție transparentă” a guvernatorului ARBDD. Co-liderul USR PLUS scria, cu subiect și predicat ”Alianța USR PLUS asumându-și responsabilitatea acestei numiri după o recrutare profesionistă”.
Apropo de transparența invocată de Dacian Cioloș, au fost depuse 36 de CV-uri, 15 candidați au fost invitați la interviu de firma de recrutare care a organizat procesul. Niciun nume nu a fost făcut public. Firma de recrutare a făcut o listă scurtă de nume propuse pentru această funcție, listă care este gata de la finalul lui aprilie. Cei care aleg, în final, guvernatorul Deltei Dunării sunt Cioloș, Barna și ministrul Mediului. Până la această dată, 2 iunie 2021, nu a fost făcut public numele guvernatorului, de altfel singurul nume care avea să fie aflat în spațiul public.
Pe de altă parte, nu știm nici firma de recrutare și condițiile în care a fost aleasă în acest proces.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Florin Piersic a fost operat de urgență. Medicii i-au descoperit o infecție la genunchi
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video
- Ce este „Slow living”-ul și cum poate redefini calitatea vieții în era modernă
- Rabla Clasic și Rabla Plus. Neculaescu (AFM): Banii pentru mașini clasice, în scădere / Cât primești dacă îți cumperi o mașină electrică
- Traian Băsescu - Marian Vanghelie, ceartă în direct! ”Vedeți ce spuneți că eu am înregistrări”/ ”O să iasă la lumină”. Fostul președinte a închis telefonul
- Vești bune din Austria: Partidul Poporului, ÖVP, blocat pe locul al treilea. Nehammer nu va mai fi premier
- Firmele chineze se retrag "în subteran" în privința plăților către Rusia. Băncile nu mai au încredere - Reuters