Efectele coronacrizei: Un selecționer a fost concediat, deși nu a jucat niciun meci
Un antrenor al unei echipe naționale a fost concediat din cauza pandemiei, deşi nu a jucat niciun meci de când a fost instalat.
Federaţia de fotbal din Emiratele Arabe Unite a anunţat luni concedierea selecţionerului naţionalei, sârbul Ivan Jovanovic, invocând faptul că aproape toate turneele la care echipa trebuia să participe s-au anulat în contextul pandemiei de coronavirus, deşi acesta nu a apucat să-şi dirijeze elevii în nici măcar un meci.
Jovanovic, care a câştigat patru titluri în Cipru cu APOEL Nicosia şi a ajuns în sferturile de finală ale Ligii Campionilor din 2012 cu această echipă, preluase banca tehnică a naţionalei de fotbal a EAU în decembrie anul trecut, având un contract pe 6 luni şi ca obiective calificarea la CM 2022 din Qatar şi la Cupa Asiei din 2023.
"Federaţia de fotbal din Emiratele Arabe Unite a reziliat contractul cu Ivan Jovanovic şi cu staff-ul său mulţumind pentru eforturile făcute până acum şi dorindu-le succes mai departe, se arată într-un comunicat al Federaţiei, potrivit Reuters.
De asemenea, se menţionează că în cel mai scurt timp va fi desemnată componenţa personalului tehnic ce va prelua banca naţionalei.
Jovanovic nu a avut ocazia, din decembrie până în prezent, să-şi dirijeze elevii în vreun meci.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News