„De ce dăm vina pe mâncare atunci când ne îmbolnăvim... în loc să ne întrebăm cât și cum am dormit?!
Vine sezonul rece și odată cu el anotimpul răceli și al gripei, asta pe lângă păcătosul de Covid care ne dă târcoale. Toată lumea vrea să știe cum ne putem crește imunitatea și rezistența la boli, gândindu-se în primul rând la alimentație ca la principalul element de care depinde sănătatea noastră. E adevărat, acizii grași omega 3, vitaminele antioxidante A și C, vitamina D, probioticele și mineralele pot avea un efect benefic. Însă înainte de a vă ameliora dieta, n-ar fi rău să vă întrebați cât și cum dormiți.
Somnul de calitate (odihnitor și suficient ca durată) este de departe cel mai important factor de creștere a imunității. În somn corpul nostru se reface, prin intermediul somnului sistemul nervos este hrănit și tot în somn se face “curățenie” la capitolul celule moarte, îmbătrânite sau bolnave. Nu întâmplător dormim 30% din viața noastră fără somn nu putem funcționa și, surprinzător, este mai important decât hrana. Privarea de somn duce rapid la tulburări neurologice grave și chiar la moarte, deși de foame putem răbda săptămâni întregi.
Stresul cronic și insomnia sunt afecțiuni la modă în secolul XXI de care societatea nu numai că nu vorbește, dar nici măcar nu sunt declarate boli serioase, care să beneficieze de un tratament compensat de către stat. Lipsa de somn pare a fi apanajul omului modern și chiar ni se induce mesajul că nu merită să-ți petreci viața dormind, cu cat ești mai activ și mai ocupat cu atât ești mai valoros”, a transmis Mihaela Bilic pe Facebook.
Efecte „miraculoase”
„Un somn de 7-9 ore pe noapte are efecte miraculoase asupra întregului organism, de la imunitate la digestie, metabolism, sistem nervos și endocrin. Un somn odihnitor ne protejează de obezitate și Alzheimer, crește puterea de concentrare și atenția performanțele fizice și rezistența la boli. Inclusiv în cazul copiilor s-a demonstrat că o oră de somn în plus dimineața (cu începerea școlii de la 9:00) ar fi un element pozitiv pentru randamentul lor de peste zi.
Simțim cu toții că după o noapte nedormită, nu poți face mare lucru a doua zi. În somn ne încarcăm bateriile, iar pauza alimentară de 8-10 ore din timpul nopții permite organismului să ia o pauză de la digestie/metabolism, să se refacă și să se pregătească pentru ziua care urmează.
Fără mâncare se poate, fără somn nu! Așa că dacă vă pasă cu adevărat de sănătate faceți din odihnă o prioritate și numărați oi până adormiți, în loc să fiți conectați permanent la noutățile de pe rețelele de socializare. Ecranele alungă somnul iar lipsa de somn scade imunitatea.... acum să vă văd cum rezolvați această dilemă”, a conchis medicul nutriţionist Mihaela Bilic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden. Bogdan Chirieac: O întâlnire de consolare pentru președinte. A fost refuzat la greu
- Cum te pot îmbolnăvi sticlele de apă reutilizate. Medic: Se poate întâmpla dacă nu ai cu adevărat grijă