Data actualizării:
Data publicării:

Șefa DNA: Am avut alături de noi cel mai puternic aliat...

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, a declarat joi că pentru a avea rezultate nu trebuie peticită justiția, ci să i se ofere instrumentele de care are nevoie, subliniind că, în activitatea lor, procurorii au avut alături cetățenii care au strigat în stradă "corupția ucide".

"Prevederile neconstituționale au creat în unele situații un vid legislativ de natură să genereze incertitudine juridică și practică neunitară. Este necesară o intervenție legislativă, dar aceasta nu trebuie să afecteze competențele sau instrumentele investigative. Ne dorim să fim consultați în mod real cu privire la modificările legislative care ne privesc activitatea. A fost vitală pentru noi intervenția cetățenilor și a societății civile atunci când s-a încercat limitarea intempestivă a competențelor investigative. Pentru a avea rezultate nu trebuie să peticim justiția, ci trebuie să-i oferim instrumentele de care are nevoie", a afirmat Kovesi, la prezentarea raportului de activitate a DNA pe anul 2015, citează Agerpres.

Ea a susținut că rezultatele obținute se reflectă și în schimbarea modului în care publicul se raportează la DNA.

"Numărul tot mai mare de persoane care sesizează fapte grave este o dovadă în acest sens. Peste 86% din dosarele înregistrate anul trecut sunt bazate pe sesizări venite de la persoane fizice ori juridice și instituții publice. Ne motivează faptul că încrederea publică în DNA a ajuns la cel mai ridicat nivel de la înființarea instituției. DNA se bucură de o încredere de peste 61%, cel mai mare nivel de încredere pentru o instituție din sistemul judiciar", a explicat Kovesi.

Prioritățile DNA pentru 2016

Potrivit acesteia, dincolo de continuarea instrumentării dosarelor de corupție la nivel înalt, prioritățile vor viza și corupția în administrația publică locală, în sistemul de judiciar, în instituțiile de control și executare a pedepselor, în achiziții publice, în special în domeniul sănătății și infrastructură, frauda cu fonduri europene, precum și recuperarea prejudiciilor și confiscarea extinsă.

Kovesi a precizat că activitatea DNA trebuie să continue să fie definită prin profesionalism, consecvență, operativitate, eficiență, responsabilitate și transparență, iar rezultatele pozitive nu ar fi fost posibile fără contribuția profesională a procurorilor, polițiștilor, specialiștilor, a întregului personal.

"Am trecut împreună un an greu. A fost un an în care, datorită anchetelor noastre, am fost atacați în mod constant. S-a încercat și se încearcă modificarea procedurilor și a posibilităților de investigare. Munca noastră i-a neliniștit pe mulți din cei ce se credeau de neatins. Munca noastră i-a deranjat pe cei care credeau că funcția este o garanție a intangibilității. Dar, noi am continuat cu corectitudine și profesionist. Și acesta a fost cel mai bun răspuns", a menționat ea.

Șefa DNA, despre cel mai important "aliat" al procurorilor 

Laura Codruța Kovesi a punctat, totodată, că procurorii au avut cel mai "important" aliat: cetățenii României.

"Fără ei, munca noastră nu ar fi fost posibilă. Sunt mii și mii de oameni alături de noi și de munca noastră. Sunt acei oameni cinstiți care vor o societate clădită pe corectitudine și respect. Sunt acei oameni onești care în urmă cu doar câteva luni au strigat în stradă "Corupția ucide". (...) Iar noi trebuie să continuăm să investigăm faptele de corupție. Să ne dedicăm activitatea pentru curățarea țării. (...) Pentru asta, însă, toți cei care suntem aici, în această sală, va trebui să dorim același lucru", a completat Kovesi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel