În ultimul timp ne-am obișnuit să vedem în jurul nostru doar lucrurile care nu merg, să ne plângem, să criticăm, să ne întristăm. Și poate toate acestea au suficiente motive să fie pe agenda publică și pe agenda personală, subliniază profesorul doctor Ion-Ovidiu Pânișoară, Director, Departamentul de Formare a Profesorilor, la Universitatea din București.

Dar centrați pe lucrurile negative uităm să le vedem pe cele pozitive, uităm să dăm credit (și feedback) oamenilor care fac lucruri bune, profesorilor motivați, atenți, cu vocație. Iată de ce, sub titlul „Educația care ne trebuie...” vreau să vă supun atenției câteva momente care m-au lăsat să cred în șansa noastră prin educație...

[citeste si]

-        Într-o grădiniță un cadru didactic cu har construiește un șir de activități frumoase. Are o căldură puternică în glas, dar și o tristețe fină (mai fină ca un fir de praf, dar eu o simt). Aflu că doamna educatoare suferise de o boală grea (pe care o învinsese până la urmă) și de aici venea tristețea. Dar de unde venea iubirea? Când am discutat cu copiii, aceștia s-au strâns ca un scut în jurul ei și ne-au spus: „Doamna este cea mai bună! Să nu ne-o luați!”

-        Într-o altă grădiniță am văzut cum copiii care aveau între ei pe un copil cu cerințe educative speciale nu se enervează când acesta îi „încurcă” și pierd o întrecere. Dimpotrivă, îl tratează cu blândețe și îl ajută și pe el să termine sarcina. Apoi am văzut cum echipa adversă (care a câștigat jocul) încearcă să-și ascundă bucuria reușitei pentru a nu-i face pe cei din prima echipă să se simtă stânjeniți. M-am uitat la educatoare și m-am gândit că, dincolo de ceea ce-i învața pe acei copii – ea creștea oameni. Și acest lucru nu este deloc puțin!

Vezi continuarea pe performante.ro

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News