Data publicării:

Eduard Novak țintește podiumul pentru Campionatul Mondial de Paraciclism din Brazilia

Autor: Dan Carp | Categorie: Sport
WhatsApp

Eduard Novak speră să urce pe podium la Campionatele Mondiale de Paraciclism din Brazilia, din perioada 22-25 martie.

Eduard Novak, preşedinte al Federaţiei Române de Ciclism, care îşi continuă cariera de sportiv, speră să urce pe podium la Campionatele Mondiale de paraciclism pe pistă, programate în Brazilia în perioada 22-25 martie, se arată într-un comunicat de presă remis AGERPRES.

În vârstă de 41 de ani, Novak şi-a reluat antrenamentele la începutul lunii februarie, el întorcându-se recent dintr-un cantonament de trei săptămâni în Turcia. De asemenea, până la plecarea spre Brazilia el se va pregăti în Italia pe velodrom.

Novak: „Pas cu pas, intru în formă"


Preşedintele FRC susţine că debutul competiţiei din Brazilia îl va prinde într-o formă sportivă destul de bună, astfel încât să poată obţine unul din primele trei locuri.

"Pas cu pas, intru în formă, a fost un volum de muncă foarte mare, iar acum voi face trei săptămâni numai antrenamente specifice pe velodrom. Din Italia o să zbor în Brazilia. Cumva Rio mă cheamă înapoi. Nu a fost în plan acest Campionat Mondial, însă avem şedinţă la Comisia UCI de Paracycling, unde sunt membru, şi am zis să şi concurez. Aşa că am început pregătirea cu trei luni în urmă şi cred că pot să revin pe podium", a afirmat singurul campion paralimpic al României.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel