Pe primul loc s-a clasat Italia, cu 4.340 de puncte, în timp ce Franţa a ocupat locul III, cu 3.440 de puncte.
Cu cele 4.200 de puncte acumulate, România se află, momentan, la 140 de puncte în spatele echipei Italiei,şi cu 760 de puncte peste tinerii IT-işti francezi.
Pe parcursul zilei de miercuri, clasamentul oficial a fost condus ore bune de Germania, care, însă, a coborât pe poziţia a 5-a, după Austria, cu un total de 3.340 de puncte.
Peste 3.000 de puncte au adunat şi echipele din Marea Britanie (locul 6) şi Polonia (locul 7), acestea fiind urmate de Spania, Grecia, Estonia, Cehia, Danemarca şi Portugalia - cu peste 2.000 de puncte, respectiv Olanda, Norvegia, Irlanda, Cipru şi Elveţia (cu peste 1.000 de puncte).
Ultimele două locuri ale ierarhiei sunt împărţite de Luxemburg şi Liechtenstein, cu 968, respectiv 760 de puncte.
Competiţia, aflată la ediţia cu numărul 5, se va relua joi, începând cu ora 10:00, şi se va derula până la ora 18:00.
Câştigătorii European Cyber Security Challenge 2019 vor fi anunţaţi vineri, 11 octombrie, într-o ceremonie organizată la Palatul Cercului Militar Naţional.
Concurenţi din 20 de ţări participă, în perioada 9 - 11 octombrie, la Palatul Parlamentului, la ediţia 2019 a competiţiei European Cyber Security Challenge (ECSC), România fiind prezentă cu o echipă formată din 10 tineri.
Pe lista ţărilor care s-au aliniat la startul competiţiei de la Bucureşti se află: Austria, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Elveţia, Irlanda, Italia, Liechtenstein, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Polonia, România, Spania, Portugalia şi Marea Britanie. În acelaşi timp, sunt prezente două ţări pe post de observatori ai competiţiei, respectiv Finlanda şi Malta.
Naţionala României, antrenată de expertul în securitate cibernetică Ioan Constantin din partea Orange România, este formată din: Robert Vulpe (căpitan), Robert Dobre, Dragoş Albăstroiu, Ioan Dragomir, Mihai Dăncăescu, Cristian Done, Matei Bădănoiu, Alexandru Top, Tudor Moga şi Mihai Cioată.
European Cyber Security Challange (ECSC) este o iniţiativă a Agenţiei Europene pentru Securitatea Reţelelor Informatice şi a Datelor (European Union Agency for Network Internet Security - ENISA) şi face parte din Planul de Acţiune pentru Implementarea Strategiei de Securitate Cibernetică a Uniunii Europene (UE).
România a obţinut în două rânduri (în 2016 şi 2017) titlul de vicecampioană europeană în securitate cibernetică. La prima ediţie a competiţiei, organizată în 2015 în Elveţia, echipa României a ocupat poziţia a cincea.
Evenimentul de la Bucureşti este organizat de Serviciul Român de Informaţii (SRI), CERT-RO şi ANSSI, în parteneriat cu Orange, Bit Sentinel, certSIGN, Cisco, Microsoft, Palo Alto Networks, eMag, Clico şi Cybertas, iar parteneri media sunt Agenţia Naţională de Presă AGERPRES şi Digi24.
Conform datelor ENISA, competiţia europeană dedicată securităţii cibernetice de anul viitor va avea loc la Viena. În acelaşi timp, calendarul ECSC mai cuprinde organizarea concursului la Praga - în 2021, Norvegia (2022) şi Italia (2023).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Predoiu, prezent la o întâlnire crucială în Belgia. Pe masă e pactul care ne-ar putea duce complet în Schengen
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- Cele două zodii care vor da lovitura în luna mai
- Atenționare de călătorie pentru românii care pleacă în Grecia
- BANCUL ZILEI: Un ardelean ajunge în Germania...
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Atenționare pentru patru zodii: ”Țineți-vă bine până pe 9 iunie”
- Primăriile care au luat bani prin Programul Apă-Canal, în atenția Parchetului General. Președintele AFM, precizări /video