Data publicării:
ECLIPSĂ în decembrie, previziuni tari pentru Gemeni, Fecioară, Săgetător, Pești, Berbec, Leu. Începutul unui nou capitol!
Pe 4 decembrie, are loc ultima eclipsă a anului 2021.
O eclipsă de Soare/Lună Nouă în Săgetător are loc pe 4 decembrie. Imaginează-ți trei corpuri cerești (Soare-energia conștientă, Luna-emoțiile, Mercur-planul mental) toate în semnul încrederii, speranței, moralității, filosofiei, expansiunii. Evenimentul acesta poate fi începutul unui nou capitol în viața noastră. Indiferent de ce se întâmplă acum în lume. Și totul va porni de la regăsirea credinței. Și când spun asta nu mă refer la apartenența unei religii, ci la credința interioară. Fără ea nu putem face nimic. Când o avem, ajungem pe cele mai înalte culmi, spune astrologul Daniela Simulescu.
Avem nevoie de optimism, însă unul cumpătat sau bazat și pe date concrete. Încrederea nu este acel sentiment că putem pur și simplu, ci este acea senzație care ne rămâne după ce am ieșit dintr-o situație complicată. În basme, eroul pornește la drum cu mult aplomb. Dar pe drum, întâlnește tot felul de provocări menite să îl facă să învețe cu adevărat ce este încrederea. Da, câteodată, o clipă de inconștiență, luată drept încredere, ne poate schimba viața. Însă ultima eclipsă a lui 2021 vrea să ne arate că putem reuși multe dacă rămânem ancorați în realitate, precizează Daniela Simulescu.
În jurul datei de 4 decembrie, ne putem pune intenții referitoare la progresul nostru intelectual sau la efectuarea unor călătorii, nu doar în scopuri de distracție.
Cei care vor resimți mai serios ultima eclipsă a anului sunt cei care au marcaj de Gemeni, Fecioară, Săgetător și Pești.
Nativii cu marcaj de Foc (Berbec, Leu) pot iniția proiecte îndrăznețe.
Mai multe despre ECLIPSĂ pe ASTROSENS.RO!
Horoscop zodii
Conjuncția dintre Soare și Mercur din semnul Săgetătorului ne face să fim mai vigilenți, ne oferă o minte vie, ne ajută să ne definim clar și să ne susținem ideile. Vom avea tendința de a vorbi mult, de a nu-i auzi pe ceilalți pentru că trebuie să ne gândim permanent la ce urmează să spunem.
Berbec
Ești de neoprit astăzi. Ai inițiativă și te ferești de situațiile în care trebuie să asculți de alții. Apropiații și colegii se vor lăsa ușor convinși de tine.
Taur
Vei simți o distanță între tine și cei dragi. Detașarea aceasta nu este confortabilă, dar te o vei integra până la urmă în viața ta.
Gemeni
Nu vei fi de acord cu deciziile partenerului și vei încerca să îi schimbi părerea. Dar discuția cu el îți va arăta că este destul de încăpățânat.
Rac
Te gândești prea mult la proiectele profesionale și astfel pierzi timp prețios. Lasă spontaneitatea să își facă treaba astăzi.
Leu
Cu Luna în semnul tău, vei fi plin de emoții. Manifestările tale vor fi epuizante pentru apropiați, dar ai nevoie să simți că trăiești.
Fecioară
Preferi să te ocupi de chestiunile domestice decât cele de la serviciu. Ar fi recomandabil să nu mai petreci timp suplimentar pe câmpul muncii.
Balanță
Astăzi nu vei fi un bun ascultător. Preferi să fii tu cel care vorbește, cel care ia decizii și cel care oferă recomandări. Opinia celorlalți nu contează.
Scorpion
Propunerile tale vor fi imediat acceptate la serviciu. Mai ales cele referitoare la gestionarea fondurilor. Ești un bun negociator.
Săgetător
Cu Soarele și Mercur în semnul tău, poți lua o decizie importantă. Reușești să privești situația în mod detașat și nu îți este teamă de ce zic ceilalți.
Capricorn
Intuiția este cel mai bun prieten. Te va ajuta să eviți unele situații jenante, atât la locul de muncă, cât și în ceea ce privește familia.
Vărsător
Prietenii vor fi de mare ajutor. Sau oamenii noi pe care îi vei întâlni. Ai nevoie de socializare. Nu te feri să te expui mai mult!
Pești
Cauți validarea șefilor. Ai nevoie să auzi de la ei dacă îți faci treaba bine. Dacă nu te vor asigura, îți va fi greu să termini proiectele.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News