Echipă de fotbal, exclusă din Liga Campionilor din cauza COVID-19. Testele sunt, însă, NEGATIVE
Slovan Bratislava a fost exclusă din Liga Campionilor după ce la echipă s-ar fi depistat mai multe cazuri de COVID-19. La retestare, însă, s-a descoperit că toate testele sunt negative. Oficialii slovaci îşi acuză adversarii de manipularea testelor.
Inițial, UEFA a decis amânarea partidei dintre Klaksvik, campioana din Faroe, și Slovan Bratislava.
De pe 19 august, partida s-a mutat pe 21 august, iar toți jucătorii lui Slovan au fost testați. Conform legilor din Faroe, tot lotul slovacilor a intrat în carantină.
După două zile, Slovan a trimis în Faroe un alt lot, format din juniori și rezerve, în ideea de a juca partida cu Klaksvik. Din nefericire, un alt test pozitiv la coronavirus a făcut imposibilă disputarea partidei, iar campioana din Faroe a câștigat automat cu 3-0, scrie digisport.ro.
Slovan iese la atac
Practic, oficialii clubului din Slovacia susțin că cei din Faroe au greșit intenționat testele, pentru că niciun om din staff nu are și nici nu a avut virusul.
Slovacii au apelat și la TAS, de la Lausanne, însă decizia a rămas cea luată de UEFA, adică victorie pentru faroezi.
”Știm că nu se mai poate schimba hotărârea UEFA, dar am vrut ca adevărul să fie cunoscut. Ni s-a făcut o mare nedreptate. Suntem dezamăgiți”, se arată în comunicatul lui Slovan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News