Data publicării:

EBa, Macovei, Bodu și Ungureanu au votat împotriva lui Orban

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
catalin_ivan
catalin_ivan

Cei care au votat miercuri seară împotriva ministrului Afacerilor Europene Leonard Orban pentru a deveni membru al Comisiei de Control Bugetar din Parlamentul European au fost popularii europeni, printre ei numărându-se și democrat-liberalii Monica Macovei, Elena Băsescu, Sebastian Bodu şi Traian Ungureanu, a afirmat pentru Mediafax, liderul delegației de europarlamentari ai PSD, Cătălin Ivan.

Potrivit social-democratului, europarlamentarii Elena Băsescu, Sebastian Bodu şi Traian Ungureanu și-au exprimat votul negativ, ei fiind mobilizați de Monica Macovei, membrul al acestei Comisii.

"Pe mine m-au minţit chiar în timpul votului că vor vota pentru, voturile arată clar însă că au votat împotrivă", a declarat Ivan, pentru Mediafax. Social-democratul consideră că prin acest vot de respingere, PDL a sacrificat interesul naţional pentru interesul de partid şi al lui Traian Băsescu.

"Este încă o dovadă că PDL sacrifică interesul naţional pentru interesul de partid, nu îi interesează absolut deloc imaginea României, ci doar interesele lui Traian Băsescu. Nu au nicio trăire naţională, nu îi interesează de Români. Nu pot să cred că nu îl consider bun pe Orban pentru că a fost ministru în guvernarea PDL. Atunci era bun, acum nu mai e. Ei au avut sarcină de la Bucureşti să voteze împotrivă şi s-au executat", a adăugat Cătălin Ivan.

Pe de altă parte, europarlamentarul PDL Sebastian Bodu, a declarat, tot pentru Mediafax, că nu doar PPE a votat împotriva lui Leonard Orban, precizând totodată că el a fost doar prezent la dezbateri, neavând drept de vot, deoarece membrii titulari au fost prezenți în Comisie.

"Au fost mai mulţi decât cei de la PPE, pentru că scorul a fost 14 împotrivă, 12 pentru, deci cei de la PPE probabil sunt 8 – 9 în Comisia asta. Deci au fost mai mulţi decât cei de la PPE", a susţinut Bodu, menționând că, dacă ar fi putut vota în acest caz, tot un vot negativ ar fi dat.

"Fiecare a votat liber, probabil că au votat împotrivă, cum aş fi votat şi eu dacă aş fi fost, pentru se încalcă tratatul. În tratat spune clar că membrii Curţii de Conturi Europene trebuie să provină din rândul personalităţilor care au lucrat într-o instituţie cu atribuţiuni de audit financiar extern sau cu experienţă relevantă în domeniu. Nu se încadra nici în una, nici în cealaltă, îmi pare rău (...) N-am nimic cu domnul Orban, dar e ca şi cum ai trimite un silvicultor să fie judecător la Curtea Europeană de Justiţie", a mai explicat Bodu.

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a primit aviz negativ, miercuri seară, la Comisia de Control Bugetar din PE pentru postul de la Curtea Europeană de Audit, el primit 14 voturi "împotrivă" şi 12 voturi "pentru".

Deși procedura de numire a lui Leonard Orban în postul de membru la Curtea Europeană de Conturi presupune și obţinerea unui vot favorabil de la plenul PE, precum şi un aviz al Consiliului European, votul din Comisie fiind doar consultativ, în proiectul raportului scris de la audierea sa, publicat pe site-ul Comisiei pentru Control Bugetar, Orban a avut o întrebare dacă îşi va retrage candidatura în cazul unui aviz negativ, iar răspunsul său a fost că va renunţa la candidatură.

Potrivit liderului delegaţiei de europarlamentari ai PSD şi membru al Comisiei respective, Cătălin Ivan, cei care au votat împotriva oficialului român au fost din partea popularilor europeni, printre aceştia numărându-se şi unii europarlamentari români de la PDL, respectiv Monica Macovei, membrul al acestei Comisii a PE, dar şi Elena Băsescu, Sebastian Bodu şi Traian Ungureanu, care ar fi fost "mobilizaţi de Macovei" să vină să voteze împotriva lui Orban.

 "Pe mine m-au minţit chiar în timpul votului că vor vota pentru, voturile arată clar însă că au votat împotrivă", a declarat Ivan, pentru Mediafax, social-democratul considerând că prin acest vot de respingere, PDL a sacrificat interesul naţional pentru interesul de partid şi al lui Traian Băsescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel