EBa, lăsată în întuneric, la Târgu Mureș
Europarlamentarul Elena Băsescu s-a aflat, duminică, la Târgu Mureș, pentru a o susține pe Elena Udrea în campania electorală pentru șefia PDL, unde mezina președintelui Traian Băsescu a lansat atacuri atât la adresa lui Vasile Blaga, cât și a Andreei Paul.
Elena Băsescu a declarat că susţinerea sa pentru moţiunea "Noul PD-L. O nouă Românie" certifică şi relaţia de prietenie, şi susţinerea preşedintelui Traian Băsescu şi pentru că a fost susţinută de Elena Udrea în campania pentru europarlamentarele din 2009.
În timp ce îl acuza pe Vasile Blaga că urmăreşte o alianţă cu Crin Antonescu, sala din Târgu Mureș, în care Elena Băsescu își susținea discursul, a rămas în întuneric, scrie Antena 3.
În cadrul aceleiași întâlniri, fiica președintelui Băsescu a criticat-o și pe Andreea Paul, pentru că îl susţine pe Vasile Blaga la şefia PD-L şi nu pe una din candidatele pentru conducerea partidului, deşi declara că "masculocraţia trebuie să înceteze".
"Am putut să iau încă o dată atitudine pentru că mă deranjează atitudinea altor doamne din partid, care în loc să susţină femei partid susţin pe altcineva. Am hotărât să spun ce gândesc si să atac principii. Am fost atacată de doamna Paul care a spus că am o gândire îngustă sau ceva de genul acesta, o gândire greşită. Eu am atacat numai când a fost vorba de principii şi declaraţii. Am atacat-o când a spus că masculocraţia trebuie să ia sfârșit, termen inventat de dânsa, care nici măcar nu se regăsește în DEX, declaraţii de care s-a folosit promovând feminismul doar să ajungă în funcţia de conducere în organizaţia de femei a partidului" a declarat Elena Băsescu, mures.citynews.ro.
Susţinută de europarlamentarul Elena Băsescu şi primarul Emil Boc, Elena Udrea şi-a prezentat duminică, la Târgu Mureş, moţiunea "Noul PD-L. O nouă Românie".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News