EBa apără Opoziţia din Ucraina, la Parlamentul European, dar atacă opoziţia românească, în ţară - VIDEO
Europarlamentarul Elena Băsescu şi fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, au susţinut, în Parlamentul European o rezoluţie care sancţionează anchetarea în stare de arest a fostului premier ucrainean Iulia Timoşenko. În ţară, gruparea lor politică salută anchetarea fiecărui politician al Opoziţiei, iar abuzurile la care aceştia din urmă sunt supuşi din partea Puterii sunt de notorietate publică.
EBa şi Macovei au semnat, miercuri, o propunere de rezoluţie a Parlamentului European referitoare la Ucraina şi la Iulia Timoşenko. „Prin măsurile restrictive luate împotriva Iuliei Timoşenko, actuala Putere continuă seria de acţiuni dirijate împotriva membrilor fostului Guvern, cu scopul de a intimida şi a slăbi Opoziţia. Suntem profund preocupaţi de folosirea Justiţiei în scopuri politice, prin acţiuni selective care vizează exclusiv membrii Opoziţiei. Acestea pun în pericol consolidarea statului de drept şi a democraţiei din Ucraina“, a susţinut EBa în faţa plenului Parlamentului European.
Vezi aici intervenţia Elenei Băsescu în Parlamentul European din data de 9 iunie 2011
Iulia Timoşenko, fost prim-ministru al Ucrainei, este acuzată de abuz de putere în legătură cu încheierea unor contracte. De la demararea anchetelor la 15 decembrie 2010, Timoşenko a fost interogată de 44 de ori, i-a fost interzis să călătorească, atât în ţară, cât şi în străinătate, timp de aproape şase luni şi chiar a fost arestată. De asemenea, în rezoluţie se mai arată că 12 foşti înalţi oficiali din guvernul Timoşenko se află în arest preventiv, inclusiv fostul ministru de interne, Iuri Luţenko şi fostul prim viceministru al justiţiei, Evgheni Korniciuk, iar alţi foşti miniştri sunt sub urmărire penală.
Ținînd cont de toate aceste elemente, rezoluţia semnată de cuplul Macovei-EBA ”îşi exprimă îngrijorarea cu privire la numărul din ce în ce mai mare de urmăriri penale selective ale unor membri ai opoziţiei politice din Ucraina, precum şi la caracterul disproporţionat al măsurilor aplicate” şi ”subliniază că anchetele în desfăşurare în cazul unor lideri politici importanţi din Ucraina nu ar trebui să îi împiedice pe aceştia să participe la viaţa politică a ţării, să se întâlnească cu alegătorii şi să se deplaseze la reuniuni internaţionale; invită, prin urmare, autorităţile din Ucraina să anuleze interdicţia de călătorie, atât în ţară, cât şi în străinătate, în cazul Iuliei Timoşenko şi al altor oameni politici importanţi”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News