E dovedit ştiinţific: Durerea sufletească e mai mare ca cea fizică
De multe secole, poeţii şi compozitorii încearcă să descrie, cu mijloace proprii artei, durerea provocată de o "inimă frântă". Totuşi, oamenii de ştiinţă sunt cei care au arătat că durerea provocată de o suferinţă în dragoste este mai complexă decât un simplu răspuns emoţional.
Experienţele au indicat că, atunci când cineva este înşelat de iubit/iubită, se activează regiuni ale creierului asociate cu răspunsul la durerea fizică, cum ar fi senzaţia de fierbinte la arsură. Altfel spus, o "inimă frântă chiar doare. Acest lucru poate explica de ce cine este părăsit suferă multă vreme, scrie Agerpres.
Studiul a fost efectuat de o echipă de americani pe 40 de bărbaţi şi femei ale căror relaţii se sfârşiseră împotriva voinţei lor. Toţi au spus că su suferit foarte mult în urma acestei experienţe. Creierul fiecăruia a fost scanat în timp ce subiectul se uita la diferite fotografii.
Subiecţii au apreciat că, atunci când s-au uitat la un fost iubit/ o fostă iubită şi când au fost atinşi cu ceva fierbinte, a fost mai dureros decât când s-au gândit la un prieten sau când au fost atinşi cu ceva mai rece.
În plus, subiecţii au spus că amintirea unor despărţiri i-a durut la fel de mult ca o senzaţia de fierbinte.
Scanările au dezvăluit faptul că aceleaşi regiuni ale creierului reacţionează în cazul procesării celor două tipuri de durere, arată publicaţia Proceedings of the National Academy of Sciences. Cercetătorul Ethan Kross spune că "aceste rezultate vin în sprijinul ideii că respingerea socială doare"'.
Pentru cei nefericiţi în dragoste există totuşi speranţă: studiul arată că, odată cu trecerea timpului, se semnalează tot mai puţină activitate în zona creierului în privinţa adaptării emoţionale
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News