DW: Băsescu să renunțe la aerul de mister kitsch în care se învăluie
Deutsche Welle scrie că discrepanțele dintre optica lui Traian Băsescu și cea a lui Victor Ponta sunt din ce în ce mai adânci. DW subliniază că, în timp ce președintele evită să rostească o condamnare la adresa regimului preşedintelui Bashar al-Assad, premierul adoptă o poziție tot mai categorică.
Cu privire la atitudinea președintelui Traian Băsescu, DW notează că "Nu este exclusă însă o anumită simpatie personală faţă de preşedintele Assad, care vizita România în 2010 şi pe care, tot pe atunci, la începutul conflictului, fostul ministru de externe Teodor Baconschi îl caracteriza ca pe un om civilizat, de educaţie occidentală".
În plus, DW subliniază că "preşedintele Băsescu manifestă o reţinere care favorizează nu doar Damascul, oricum compromis, ci şi Rusia, în timp ce politicienii USL, acuzaţi cu insistenţă anul trecut de orientare pro-rusă, nu au ezitat să denunţe crimele comise de regimul Assad".
Adevărata problemă a lui Traian Băsescu nu ar fi creată de reacțiile generate de rivalitățile interne, cât de "lipsa sa de transparenţă, pentru că nu este întotdeauna clar de ce face un lucru sau altul".
Concluzia este una simplă, dar greu de pus în practică: "ar fi bine pentru sănătatea vieţii publice de aici ca preşedintele să furnizeze opiniei publice explicaţii coerente şi să renunţe la aerul acesta de mister kitsch în care tinde să se învăluie câteodată".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News