Într-un articol despre criza politică iscată pe marginea accizei de 7 eurocenți la combustibil, Deutsche Welle remarcă modul în care Traian Băsescu vrea să lase impresia că prezența sa pe scena politică este indispensabilă, suferind de o ”vanitate hipetrofiată”. În opinia autorului Horațiu Pepine, este incert dacă șeful statului ”se supune unei rațiuni mai înalte sau dacă urmărește un interes pur personal”.
DW face o paralelă între Traian Băsescu și predesorul său, Ion Iliescu. Spre deosebire de fostul președinte al PSD, care ”stătea prea mult în spatele funcției”, Băsescu lasă impresia că ”tot ce face e pură subiectivitate”.
”E un exces de ”eu” în toată această argumentare instituţională. Iliescu pretindea că ceva se impune prin puterea conjuncturilor, Traian Băsescu pretinde că fără el nu se poate. Chiar şi modul în care vorbeşte despre el însuşi la persoana a treia este semnul unei vanităţi hipertrofiate”, scrie DW în articolul ”O putere de 7 eurocenți”.
Deutsche Welle spune că Traian Băsescu profită de această criză pe majorarea accizei, susținând ”simultan o cauză personală cu una potențial personală”.
”Preşedintele a ales un subiect popular, care poate fi argumentat şi din punct de vedere economic, dar în realitate el nu este consecvent pe linie liberală, căutând doar partea facilă, de popularitate: a aprobat mărirea salariilor pentru medici şi profesori, a aprobat indexarea pensiilor şi majorarea salariului minim, dar se opune creşterii taxelor. E o postură prea comodă ca să fie credibilă. În 2008 acelaşi preşedinte, deşi nu risca pe atunci să pună sub semnul întrebării credibilitatea ţării în relaţiile externe, prefera să promulge o lege mult mai evident eronată: legea salariilor profesorilor: Pe atunci risca însă ceva mai grav din punct de vedere personal şi anume ca propriul partid să piardă alegerile”, mai scrie DW.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Horoscop 6-14 mai. Daniela Simulescu evidențiază o zodie care are nevoie de smerenie: Ce vă trebuie mai mult? - Video